1 IUNIE ZI LIBERĂ. Guvernul este de acord ca Ziua Copilului să fie sărbătoare legală



Guvernul este de acord ca Ziua de 1 Iunie să fie zi liberă. Executivul a emis un punct de vedere favorabil propunerii legislative care vizează declararea zilei de 1 Iunie, Ziua Copilului, drept sărbătoare legală. Dacă proiectul va fi adoptat de Parlament, iar legea promulgată de preşedinte, ziua de 1 iunie va deveni zi liberă la nivel naţional.

1 IUNIE ZI LIBERA. Guvernul este de acord ca Ziua Copilului sa fie zi nelucratoare
1 IUNIE ZI LIBERĂ. Guvernul este de acord ca Ziua Copilului să fie zi nelucrătoare
Foto: adevarul.ro

Guvernul Romaniei susţine propunerea legislativă pentru modificarea articolului 139 din Legea nr.53 / 2003 – Codul Muncii, care vizeaza declararea zilei de 1 Iunie drept sarbatoare nationala legala.

Potrivit acestui proiect, de Ziua Copilului, copiii si parinti ar beneficia de o zi libera in plus, pentru a putea petrece mai mult timp de calitate impreuna, se arată într-un comunicat de presă.  

VEZI AICI PUNCTUL DE VEDERE AL GUVERNULUI

Proiectul se află în prezent în dezbaterea Senatului. Ultimul pas legislativ, astfel încât 1 iunie să poată fi declarată zi liberă şi să fie sărbătorită începând cu 2017, este ca proiectul de lege "1 Iunie, Zi liberă naţională" să treacă şi de forul decizional, Camera Deputaţilor, scrie Mediafax.

Iniţiativa legislativă a fost înaintată de senatoarea Rozalia Biro şi de deputata Claudia Boghicevici, împreună cu un grup format din numeroşi parlamentari.

"Suntem bucurosi ca Guvernul a acordat un punct de vedere pozitiv initiativei legislative pentru 1 Iunie zi libera nationala si ca argumentele noastre, ce vorbesc despre nevoia copiilor de a petrece mai mult timp de calitate cu parintii, au fost apreciate de forul executiv. Voi face eforturi sustinute pentru ca aceasta lege sa ajunga cat mai repede sa fie votata, astfel incat, in anul 2017, toti copiii din Romania sa petreaca timp de calitate cu parintii de ziua lor", a declarat senatoarea Rozalia Biro.

In ceea ce priveste urmatoarele etape pe care aceasta initiativa legislativa le va parcurge, deputata Claudia Boghicevici precizeaza: "Ne bucuram ca Guvernul a acordat un punct de vedere pozitiv proiectului legislativ. Dupa primirea acestuia, in Senat, comisiile avizatoare si comisia de fond sesizata se vor pronunta cu avize, respectiv raport. Dupa dezbaterea si intocmirea acestuia, el va fi supus dezbaterii si aprobarii plenului Senatului. Apoi, conform procedurii parlamentare, va fi trimis la Camera Deputatilor spre dezbatere si aprobare".

Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 139 din Legea nr. 53 / 2003 - Codul Muncii, este susţinută de campania derulată de grupul de iniţiativă format din radioul Itsy Bitsy FM, lideri de opinie (Andreea Marin, Virgil Ianţu şi Tili Niculae), parlamentari, specialişti psihologi, asociaţii de părinţi, cărora li s-a alăturat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).

Campania Itsy Bitsy care susţine iniţiativa legislativă a fost demarată în urma semnalelor de alarmă ridicate de numeroase studii, care arată că şase din zece copii simt nevoia să petreacă mai mult timp cu părinţii, deşi doar un sfert (24%) din părinţi cred că timpul petrecut cu cei mici este prea puţin.

Pe măsură ce copilul creşte, timpul petrecut cu părinţii în timpul săptămânii şi în weekend scade. Conform experţilor, "timp de calitate" nu înseamnă timp petrecut în aceeaşi cameră, ci ca părinţii să fie prezenţi 100% în relaţie, oferindu-le copiilor întreaga atenţie.

Nadia Tătaru, director general Itsy Bitsy FM a amintit despre evenimentul organizat de radio anul acesta, de 1 iunie - "Pentru că ştim cât de importantă este prezenţa părinţilor în viaţa copiilor, am lansat deja de anul acesta provocarea ca părinţii să petreacă 1 iunie doar cu copiii, chiar dacă nu a fost zi liberă din punct de vedere oficial. Părinţii ne-au spus ca le-a fost greu să îşi ia o zi liberă de la serviciu, dar au insistat şi a meritat efortul". Peste 30.000 de părinţi şi copii au ales deja să petreacă ziua de 1 Iunie împreună la cea mai mare sărbătoare a familiei organizată de Itsy Bitsy FM în Parcul Al. Ioan Cuza din Bucureşti.

În plus, grupul de iniţiativă a lansat un apel către părinţii din România -"Petreceţi minimum o oră de calitate pe zi cu copiii voştri" - şi o amplă campanie de informare pe parcursul anului, care include şi demersurile pentru ca 1 Iunie să devină zi liberă naţională, astfel încât părinţii şi copiii să aibă ocazia să petreacă mai mult timp de calitate împreună.

De asemenea, peste 16.500 de români care sprijină iniţiativa s-au alăturat acesteia pe pagina de Facebook "1 iunie Zi Liberă" - https://www.facebook.com/1IunieZiLibera/.

Pentru a ajuta părinţii să petreacă timp de calitate cu copiii, specialiştii din grupul de iniţiativă recomandă părinţilor respectarea acestui decalog de soluţii concrete pentru sănătatea emoţională a celor mici: 1 – Petrece o oră de calitate pe zi împreună cu copilul, fără tehnologie; 2 – Oferă-i 100% din atenţia ta copilului în această oră; 3 – Cere părerea copilului tău de măcar de două ori pe zi; 4 – Oferă-i cel puţin o încurajare pe zi; 5 – Poartă minimum trei conversaţii pe zi cu copilul; 6 – Timp de o jumătate de oră pe zi, implică-ţi copilul în activităţile casnice; 7 – Întreabă copilul măcar o dată pe zi cum se simte. Încurajează-l să îşi exprime emoţiile; 8 – Învaţă-ţi copilul cel puţin un lucru nou pe zi, pe limba lui, folosind poveşti şi desene; 9 – Învaţă zece jocuri ale copilului tău; 10 – Pregăteşte-ţi bebeluşul de mic: citeşte-i, vorbeşte-i, arată-i lumea din jur, chiar dacă nu îţi răspunde.

Etichete: 1 iunie, 1 iunie zi libera, 1 iunie zi nelucrătoare, 1 iunie ziua copilului, zile libere, Ziua copilului zi libera

0/1 COMENTARII
Negoita Nicusor
16 Jun 14:24
+0
VOTURI
-0
Pe cand se va face o propunere ca sa nu mai muncim...
Am 42 ani de munca, sunt pensionar si lucrez inca... De ce mai lucrez ? simplu tineretul rataceste prin alte tari. Oare este bine.. ???

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE