11 curse aeriene, anulate pe aeroporturile din Capitală



Ceata densa a dat peste cap traficul aerian din Capitala
Ceaţa densă a dat peste cap traficul aerian din Capitală

Un număr de opt curse interne şi trei externe au fost anulate, două zboruri au întârzieri pe Aeroportul Henri Coandă, iar o altă cursă, care trebuia să aterizeze pe Aeroportul Aurel Vlaicu, a fost anulată, în condiţiile în care vizibilitatea este redusă din cauza ceţii.

"Având în vedere ceaţa densă care persistă în zona Aeroportului Henri Coandă, la ora 15:30, două zboruri înregistrează întârzieri la aterizare, unul internaţional (Sofia-Otopeni) şi altul intern (Timişoara-Otopeni). Totodată, au fost anulate trei curse internaţionale (Sibiu-Munchen, Chişinău şi Varşovia) şi 8 zboruri interne (către şi dinspre Iaşi şi Timişoara, dinspre Suceava şi Baia Mare, către Cluj)", se arată într-un comunicat al companiei Aeroporturi Bucureşti.

De asemenea, cursa de la Roma care ar fi trebuit să ajungă pe aeroportul Băneasa din Capitală a fost anulată.

În cazul în care zborurile înregistrează întârzieri, pasagerii au dreptul să fie informaţi asupra duratei de întârziere şi, după caz, asupra anulării unui anumit zbor. În plus, aceştia beneficiază de asistenţă, respectiv băuturi răcoritoare, masă şi cazare în situaţia refuzului la îmbarcare, al anulării zborului şi al întârzierii. De asemenea, pasagerii pot alege între rambursarea preţului biletului şi redirecţionarea către destinaţia finală în cazul anulării zborului, iar dacă întârzierea este mai mare de cinci ore, pasagerii au dreptul la rambursarea integrală a costului biletului de avion. Conform hotărârii Curţii Europene de Justiţie, pasagerii au dreptul la compensare în cazul întâzierii prelungite, adică dacă aceştia ajung la destinaţia finală cu trei ore sau mai mult după ora de sosire prevăzută iniţial de operatorul de transport aerian.

Etichete: aeroport, Bucureşti, Capitală, curse anulate, întârzieri

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE