11 refugiați, printre care cinci copii, înecați într-un naufragiu în Marea Egee



Cel puțin 11 migranți, printre care cinci copii, s-au înecat în noaptea de marți spre miercuri în largul insulei grecești Farmakonissi, din Marea Egee, în naufragiul ambarcațiunii cu care plecaseră din Turcia, a anunțat poliția portuară elenă, conform AFP.

Raport OCDE: CRIZA REFUGIATILOR risca sa dureze, dar Europa ii poate face fata
Raport OCDE: CRIZA REFUGIAŢILOR riscă să dureze, dar Europa îi poate face faţă
Foto: paginaeuropeana.ro

Alți în jur de 10 pasageri sunt dați dispăruți, în timp ce restul de 26 au putut fi salvați.

Căutările pentru găsirea dispăruților continuă, la operațiuni luând parte un elicopter al armatei elene și un vas de patrulare al Frontex, alături de vedete ale poliției portuare.

Potrivit martorilor, ambarcațiunea cu migranți, o barcă de lemn, a luat apă și s-a scufundat din motive necunoscute, pe o vreme cu vânt slab și mare liniștită.

Marți, șase copii afgani care încercau să ajungă pe Insula Chios au fost găsiți înecați în largul coastelor provinciei turce Izmir, iar alți opt pasageri afgani au fost salvați, după ce ambarcațiunea în care se aflau a naufragiat, a relatat agenția turcă Anadolu.

Conform datelor ONU, mai mult de 650.000 de migranți, majoritatea refugiați sirieni, s-au îmbarcat de la începutul anului de pe litoralul Turciei pentru a ajunge pe insulele grecești, poarta de intrare în Uniunea Europeană. Peste 500 dintre ei, marea majoritate copii, și-au pierdut viața în cursul traversării Mării Egee, a indicat Organizația Internațională pentru Migrații (OIM).

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE