11 terorişti jihadişti au fost prinşi în România în anul 2015



11 terorişti jihadişti au fost prinşi în România anul trecut, conform unui raport Europol dat publicităţii miercuri.

11 teroristi jihadisti au fost prinsi in Romania in anul 2015
11 terorişti jihadişti au fost prinşi în România în anul 2015

Documentul mai arată că o persoană din România a fost vizată, în anul 2013, de o procedură judiciară încheiată pentru infracţiuni de natură teroristă. În 2014 şi 2015 nimeni nu a fost judecat în România în astfel de dosare.

Raportul aminteşte şi că un cetăţean român, Iulian Gherguţ, a fost răpit în martie 2015, în zona de graniţă dintre Burkina Faso, Niger şi Mali, de gruparea jihadistă al-Murabitun.

România este menţionată în raportul Europol şi în legătură cu gruparea kurdă PKK.

"PKK şi-a sporit eforturile de strângere de fonduri, propagandă şi recrutare, după prăbuşirea acordului de încetare a focului cu Turcia, în iulie 2015 şi după escaladarea conflictului. Austria, Belgia, Franţa, Germania, Grecia, România, Suedia, Elveţia şi Olanda au semnalat o continuare a campaniilor anuale ale PKK de strângere de fonduri, ce includ donaţii, taxe de membru şi alte surse de venit. Se crede că sumele finanţează aripa armată a grupării (...), precum şi filiala grupării din Siria, YPG", se arată în raport, potrivit news.ro.

"În 2015, Uniunea Europeană a înregistrat un număr mare de victime provocate de atacurile teroriste. În acest context, Europol şi-a folosit capacităţile unice pentru a se concentra pe susţinerea investigaţiilor operaţionale, pentru a împiedica atacurile teroriste şi a identifica şi opri teroriştii", a declarat directorul Europol, Rob Wainwright, într-un comunicat. El a explicat că această cooperare între Europol şi autorităţile naţionale a ameliorat strângerea de informaţii. În plus, organizaţia i-a consiliat pe liderii politici pentru stabilirea nivelurilor de ameninţare, a explicat el.

Şaizeci de jihadişti au fost arestaţi în Belgia anul trecut, iar 377 în Franţa. Majoritatea arestărilor au avut legătură cu atentatele de la Paris. Şi autorităţile spaniole au arestat în 2015 un număr important de islamişti – 75. Bulgaria a arestat 21 de jihadişti.

În total, 687 de jihadişti au fost reţinuţi de autorităţi în Europa.

În Spania au fost arestaţi şi mulţi terorişti separatişti, tot 75. Pe locul doi la acest capitol se află Franţa, cu 44 de separatişti, urmată de Irlanda, cu 41, din totalul de 168 din UE.

În ceea ce priveşte numărul de proceduri judiciare finalizate în dosare de terorism, Spania conduce detaşat, cu 166. Pe a doua poziţie se află Belgia, cu 120, urmată de Marea Britanie, cu 106. Franţa, ţara cu cele mai multe victime în atacuri teroriste anul trecut, a finalizat 14 proceduri judiciare. În toate, acuzaţii au fost condamnaţi.

În total, 417 persoane au fost condamnate pentru terorism în UE. Dintre acestea, 116 au fost judecate în Belgia, 106 în Marea Britanie şi 95 în Spania.

Raportul Europpol atrage atenţia asupra faptului că un număr semnificativ de terorişti care pleacă din Europa în Siria şi Irak sunt, în prezent, femei.

Organizaţia europeană afirmă şi că nu există dovezi concrete că teroriştii care intră în Europa folosesc în mod sistematic fluxul de refugiaţi. Raportul notează însă, că doi dintre atacatorii care au comis atentatele de la Paris au ajuns în UE prin Grecia, pierzându-şi urma în valul de refugiaţi din Siria.

Organizaţia subliniază că atacurile comise de terorişti care acţionează singuri sunt o tactică preferată atât de Statul Islamic, cât şi de al-Qaida. Mai mult, ambele grupări i-au îndemnat pe islamiştii din Occident să comită astfel de atentate în ţările lor de origine.

Europol atrage atenţia asupra a două aspecte îngrijorătoare: "ameninţarea totală este sporită de numărul substanţial de combatanţi terorişti străini care s-au întors, astfel încât multe state membre îi au în prezent pe teritoriul lor" şi "intensificarea semnificativă a sentimentelor rasiste şi antisemite în UE, ce duc la acte de extremism de dreapta".

viewscnt

Etichete: terorism, teroristi arestati romania, teroristi romania

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE