13 traficanţi de cannabis prinşi de politişti în Capitală



O grupare specializată în trafic de canabis, formată din 13 tineri cu vârste între 17 şi 31 de ani, a fost anihilată de poliţiştii bucureşteni. 

Traficanti de cannabis anihilati de politie
Traficanţi de cannabis anihilaţi de poliţie

Activitatea reţelei care făcea trafic şi distribuţie de cabanis în Capitală a a fost investigată, în perioada noiembrie 2011 - iulie 2012, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti (BCCO) - Serviciul Antidrog şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Bucureşti.

Potrivit IGPR, pentru prinderea membrilor grupării, au fost organizate şi executate şapte operaţiuni de prindere în flagrant stradale, în Bucureşti, fiind probată activitatea infracţională a opt dintre suspecţi.

Operaţiunea a fost finalizată marţi dimineaţă, când, în baza autorizaţiilor de percheziţie obţinute de la Tribunalul Bucureşti, poliţiştii antidrog au efectuat şase percheziţii simultane la domiciliile şi reşedinţele suspecţilor, situate în Capitală, şi au fost puse în aplicare 13 mandate de aducere, potrivit Mediafax.

"În urma activităţilor investigative desfăşurate au fost ridicate, pentru cercetări, aproximativ 650 grame de canabis, 6 telefoane mobile şi 3 cartele SIM, un cântar electronic de mare precizie, folosit la porţionarea drogurilor, suma de 2.800 de lei, despre care se deţin date că provin din traficul de droguri şi diverse materiale folosite la ambalarea şi porţionarea drogurilor în legătură cu care sunt suspiciuni că sunt purtătoare de urme ale acestor substanţe" se precizează într-un comunicat al IGPR.

Persoanele în cauză au fost duse la DIICOT Bucureşti, urmând ca procurorul de caz să se pronunţe în legătură cu emiterea ordonanţelor de reţinere şi efectuarea demersurilor necesare către Tribunalul Bucureşti, pentru luarea măsurilor preventive în cazul celor 13.

Etichete: arestaţi, cannabis, diicot, flagrant

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h