15 pacienţi au fost transportaţi din Bucureşti cu ambulanţe în străinătate, în ultimii 4 ani



Ministrul Afacerilor Interne, Dragoș Tudorache, a declarat vineri că, potrivit datelor pe care le-a primit din București, pacienții transportați cu ambulanțele serviciului public în străinătate aveau o urgență medicală "foarte bine definită".

15 pacienti au fost transportati din Bucuresti cu ambulante in strainatate, in ultimii 4 ani
15 pacienţi au fost transportaţi din Bucureşti cu ambulanţe în străinătate, în ultimii 4 ani

"La acest moment, uitându-mă la cazurile pe București care, din nou, nu sunt multe în ultimii cinci ani, toate au o urgență medicală foarte bine definită în spate", a spus Dragoș Tudorache, potrivit Agerpres.

Ministrul a arătat că în acest moment așteaptă să vadă care este și situația la nivel național.

Potrivit acestuia, luni ar trebui să primească și un raport care să "întregească Bucureștiul cu țara și procedura prin care s-au luat aceste decizii", pentru a avea o imagine completă.

Dragoș Tudorache a cerut mai multe date cu privire la transportul pacienților în străinătate cu ambulanțele serviciului public în condițiile în care, la finalul lunii septembrie, oficiali ai Serviciului de Ambulanță București-Ilfov au fost acuzați că ar fi dispus transportarea preferențială a unor pacienți în afara țării.

La acel moment, managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, Alis Grasu, a declarat că 15 transporturi cu pacienți au fost făcute în ultimii patru ani în afara țării și din afara țării cu ambulanțele serviciului, iar toate acestea erau cazuri grave.

Etichete: ambulanţă, ambulanta bucuresti, transport ambulanta

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE