150 de biciclete, trase pe dreapta de autorități. De ce s-au închis centrele Cicloteque din parcuri



Centrele Cicloteque din parcurile Capitalei zac închise încă de la începutul sezonului cald. În timp ce Asociaţia Mai Mult Verde, ONG-ul care a iniţiat acest proiect, se luptă cu autorităţile să obţină avizele necesare funcţionării, reprezentanţii administraţiilor locale le cer acestora să participe la licitaţii pentru ocuparea domeniului public, valabile pentru comercianţii ambulanţi, în contextul în care această Asociaţie este o entitate non-profit. În urma acestor tergiversări, aproape 150 de biciclete au fost "trase pe dreapta", fiind indisponibile pentru bucureştenii care voiau să se plimbe pe două roţi.

150 de biciclete, trase pe dreapta
150 de biciclete, trase pe dreapta
Foto: maimultverde.ro

Până anul trecut, Asociaţia Mai Mult Verde, ONG-ul care a iniţiat proiectul Cicloteque, avea centre de închiriere biciclete în parcurile Herăstrău, Tineretului, Alexandru Ioan Cuza şi Drumul Taberei, dar şi la Facultatea de Drept. În prezent, însă, atât centrele din parcuri, cât şi cel de la Facultatea de Drept zac închise încă de la începutul sezonului cald. În prezent, Asociaţia mai are doar un singur centru de închiriere biciclete în București, în Sectorul 1, în Piaţa Montreal nr. 10, la Pullman Bucharest World Trade Center. Acest centru a fost deschis din 20 iunie şi are în prezent 10 biciclete.

De ce a refuzat ALPAB continuarea colaborării cu Cicloteque

Centrele Cicloteque din parcurile Herăstrău și Tineretului au fost deschise în 2010, în urma încheierii unui protocol de colaborare între Administrația Lacuri Parcuri și Agrement București (ALPAB) și Asociația Mai Mult Verde. Timp de trei ani, în perioada 2010 - 2012, protocolul de colaborare a funcționat fără întrerupere. Însă, potrivit reprezentanților Asociației, în primăvara acestui an, noua conducere a instituției din subordinea Primăriei Municipiului București (PMB) a refuzat reînnoirea protocolului.

"Centrele din Tineretului și Herăstrău sunt închise pentru că nu am primit nici până acum un răspuns de la PMB şi de la ALPAB la solicitările noastre de reînnoire a autorizaţiilor. În anii trecuţi, aceste chestiuni se rezolvau până la începutul lunii martie, când deschideam sezonul. Au trecut cele 30 de zile, termenul legal pentru trimiterea unui răspuns, de vreo trei ori, iar solicitarea a fost plimbată pe la diverse departamente, de la care n-am primit niciun răspuns şi la orice număr am sunat, de multe ori, n-am găsit pe nimeni care să ne răspundă la telefon, darămite să primim un răspuns în scris. Răspunsul celor de la ALPAB a fost foarte simplu: "pentru activităţile comerciale se organizează licitaţie". Ne-au pus în aceeaşi categorie cu pizzeriile, restaurantele, vânzătorii de îngheţată, deşi noi suntem entitate non-profit. Ceea ce facem noi nu este activitate comercială, ci o activitate non-profit, este un serviciu pe care îl punem la dispoziţia bucureştenilor, în condiţiile în care Primăria nu este capabilă să ofere acest serviciu la scară largă, pentru locuitori. Trebuia să intrăm într-o licitaţie, la care n-am putut participa pentru că nu exista documentaţie. Având în vedere tratamentul şi răspunsul de la ALPAB ne-am adresat PMB, dar și acolo lucrurile tergiversează", a declarat, pentru B365.ro, Anamaria Bogdan, managerul de comunicare al Asociaţiei Mai Mult Verde.

De ce s-a închis centrul Cicloteque din Parcul Titan

În 2011, Asociația Mai Mult Verde a încheiat un parteneriat cu Primăria Sectorului 3, în urma căruia s-a permis amplasarea unui centru de închiriere biciclete în Parcul Alexandru Ioan Cuza din cartierul Titan. După un an și jumătate de funcționare, Asociația a fost pusă să plătească retroactiv impozitul pentru teren și construcțiile aferente, în contextul în care, potrivit reprezentanților Cicloteque, în momentul încheierii parteneriatului, reprezentanții Primăriei Sectorului 3 le-au spus că nu trebuie să plătească acel impozit, ci doar utilitățile.

"În ceea ce priveşte centrul din Parcul Titan, odată cu schimbarea autorităţilor şi reprezentanţilor Primăriei Sectorului 3 s-a schimbat şi atitudinea lor, iar toate încercările noastre de a avea o întrevedere cu primarul Robert Negoiţă au eşuat, astfel că soluţia a fost să închidem acest centru. Deşi este un serviciu non-profit, au existat pretenţii financiare din partea primăriei, pe baza unui acord de parteneriat pe care îl aveam în trecut. Primăria Sectorului 3 ne-a cerut o taxă de ocupare a spaţiului public atât pe anul în curs, cât şi retroactiv, de la data amplasării centrelor, în condiţiile în care ei erau parteneri. Taxa pentru ocuparea spaţiului public este destul de mică, dar aplicându-se retroactiv apar şi penalizări, care reprezintă peste 90% din suma totală. Penalizările au fost aplicate deja, iar banii aferenţi perioadei de închiriere 2011-2012 - 25.511 lei - ne-au fost retraşi din cont. În acest moment serviciul nu poate să se autosusţină dacă ajunge să plătească taxe la primărie, care este partener în acest proiect şi ar putea să susţină proiectul măcar cu atât", a explicat Anamaria Bogdan.

Potrivit managerului de comunicare al Asociației Mai Mult Verde, în acordul de parteneriat nu s-a specificat că spaţiul din Parcul Alexandru Ioan Cuza ar fi fost oferit "gratuit". ”Asta i-a determinat pe ei să facă această mişcare. Prin acordul de parteneriat, pentru noi a fost foarte clar că nu plătim această taxă de ocupare a spaţiului public. În schimb, în acordul respectiv se preciza că noi plătim cheltuielile la utilităţi. Ei vor spune că sunt îndreptăţiţi să ceară banii retroactiv pentru că, din punctul lor de vedere, este o activitate comercială. Din punctul nostru de vedere, pe care l-am expus în 2011 atât fostului primar al Sectorului 3, cât şi arhitectului-şef al Primăriei Sectorului 3, Asociaţia nu este generatoare de profit", a mai spus Anamaria Bogdan.

În replică, reprezentanții Primăriei Sectorului 3 au declarat, pentru B365.ro, că Asociația Mai Mult Verde a primit aviz de urbanism pentru amplasarea centrului de închiriere biciclete, valabil în intervalele 1 iunie 2011 - 31 mai 2012 și 2 iulie - 31 decembrie 2012, în Parcul Alexandru Ioan Cuza, iar în documentație au fost stipulate și avizele și acordurile necesare funcționării proiectului de bikesharing Cicloteque, respectiv "plata taxei de ocupare a terenului".

Mai mult, aceștia au precizat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, "Consiliile Locale, Consiliul General al Municipiului București sau Consiliile Județene, după caz, pot institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice, iar plata acestora se face în baza acordului/ autorizației emise de organele de specialitate, pentru perioada solicitată/ autorizată", plătitorii acestor taxe având obligația depunerii declarațiilor pentru fiecare taxă prevăzută în actul normativ citat.

În urma inventarierii masei impozabile de pe raza Sectorului 3 s-a constatat existența și nedeclararea de către Asociația Mai Mult Verde a utilizării locurilor publice conform autorizațiilor mai sus menționate. Asociația Mai Mult Verde nu a prezentat la solicitarea instituției noastre o Hotărâre a Consiliului Local al Sectorului 3 din care să reiasă existența gratuitatății pentru plata taxei de ocupare a terenului. În consecință, conform documentelor prezentate de Asociația Mai Mult Verde și potrivit legislației în vigoare s-a procedat la înscrierea pe rolul fiscal a asociației și a impunerii la plată a utilizării locurilor publice”, au declarat reprezentanții Primăriei Sectorului 3, pentru B365.ro.

Cicloteque versus ”ceilalți” 

Şi centrul de la Facultatea de Drept este închis în prezent din cauza unor neînţelegeri apărute după ce Universitatea Bucureşti le-a cerut reprezentanţilor Asociaţiei să ofere gratuit bicicletele pentru studenţii şi pentru angajaţii instituţiei, în schimbul menținerii centrului Cicloteque pe terenul Facultății de Drept. Însă, Anamaria Bogdan spune că cererea Universității București nu putea fi onorată pentru că proiectul Cicloteque nu are un susţinător financiar și se bazează doar pe banii obţinuţi din închirieri.

Finalul lui 2012 avea să mă aducă încă o dată faţă în faţă cu reprezentanţii unei instituţii de stat, tot legat de Cicloteque. De această dată am fost somaţi (nici mai mult nici mai puţin) de Dr. Diana Petrescu, directorul Direcţiei Juridice de la Facultatea de Drept, din cadrul Universității Bucureşti, să ne ridicăm în termen de 24 de ore centrul de închirieri din curtea facultăţii, primul din reţeaua Cicloteque, deschis în 2008, întrucât acordul a expirat. Nu m-am panicat, căci nu era primul an în care aveam de-a face cu doamna doctor. M-am invitat la o întâlnire şi din nou discuţia s-a oprit la bani: dacă vrem să continuăm trebuie ca studenţii şi toţi angajaţii Universităţii să primească gratuitate. Lăudabilă iniţiativă, zic, dar haideţi să vă explic. Şi dă-i iar cu sustenabilitatea, că dacă nu plătesc ei, utilizatorii, atunci cine, că taxele oricum sunt mici şi reduse la jumătate pentru studenţi ... Nimic. Ori gratuit, ori strângeţi şi-i luăm pe "ceilalalţi". Am amânat până acum, în primăvară, decizia finală, pentru a încerca să găsim o altă sursă de finanţare pentru acoperirea respectivelor costuri. N-am găsit, aşa că am strâns, lăsând cale liberă pentru ceilalți”, a explicat, pe larg, Teodor Mitrana, directorul Asociaţiei Mai Mult Verde, pe blogul personal şi pe blogul Cicloteque.

Cu cât se închiriază bicicletele de la Cicloteque

Pentru închirierea unei biciclete de la Cicloteque tariful este de 5 lei pe oră, 20 lei pentru o zi și 30 lei pentru 2 zile. Penalizarea pentru întârziere pe oră este de 10 lei. Elevii, studenții, pensionarii și șomerii plătesc cu 50% mai puțin pentru închirierea unei biciclete.

"Acea sumă mică pe care noi o percepem îl responsabilizează pe cel care foloseşte bicicleta. În condiţiile în care noi am da acea bicicletă gratis suntem convinşi că rata de furt şi de distrugere ar fi mult mai mare. În anii trecuţi am înregistrat o rată de furturi de 10%. Dacă n-am fi aplicat acea taxă de 2,5 lei şi 5 lei pe oră, care ar fi fost rezultatul? Am fi rămas probabil fără întregul parc velo până la finalul sezonului", precizează Anamaria Bogdan.

Doar 10 biciclete Cicloteque disponibile pentru bucureşteni

Cu uşa închisă în nas de autorităţi, reprezentanţii Asociaţiei au căutat soluţii alternative. "Un partener foarte deschis la colaborarea cu noi a fost Hotelul Pullman din Bucureşti. Astfel am reuşit să deschidem un prim centru în faţa acestui hotel în aşa fel încât utilizatorii care au deja cont la Cicloteque să poată folosi bicicletele. În acest moment avem doar 10 biciclete aici pentru a vedea cum vor reacţiona utilizatorii noştri, în contextul în care ei erau obişnuiţi cu mai multe centre de acest gen în parcuri şi la Facultatea de Drept. În funcţie de cum va evolua cererea, pe viitor vom creşte numărul de biciclete. Partea frumoasă este că, fiindcă hotelul este deschis 24 din 24, putem oferi aceste tarife pe zi şi pe două zile pe toată durata de 24 şi, respectiv, 48 ore. În mod normal, închirierea pe o zi însemna folosirea bicicletei de la deschiderea până la închiderea programului, într-o singură zi", a mai spus reprezentanta Asociației Mai Mult Verde.

În prezent, în București, Cicloteque are aproape 150 de biciclete, vehicule care sunt indisponibile acum din cauza acestor tergiversări. "Toate astea se întâmplă din cauza schimbărilor de la conducerea fiecărei instituţii. Dacă înainte aveam un partener cu care să discutăm, în acest moment, odată cu schimbarea conducerii şi a multor angajaţi, toate uşile sunt închise, şi de la primăriile de sector, şi de la ALPAB", conchide Anamaria Bogdan.

Etichete: Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement, ALPAB, bicicleta, Facultatea de Drept, închiriere biciclete, parc București, Parcul Herăstrău, Parcul Tineretului, parcul Titan, Primăria Sectorului 3, realitatea, Sectorul 3, Universitatea Bucureşti

0/4 COMENTARII
Florin
25 Jun 14:51
+0
VOTURI
-0
@ING
Faci o confuzie vis-a-vis de centrele gratuite. Nu MAI exista asa ceva, decat cel sustinut direct de primaria sector 1. Macar de ar face toate primariile "efortul" asta. Mai faci inca o mica confuzie intre venit si profit. Bicicletele se repara singure? Oamenii lucreaza voluntar 12 ore pe zi? Nu cred!
@Vlad
Primul centru a fost creat, daca citeai cu atentie textul, cu ajutorul Univ. din Bucuresti si nicidecum cu ajutorul vreunei primarii, fie ea si a capitalei. Celelalte centre au fost infiintate cu ajutorul ALPAB, ce nu era pana in 2013 in subordinea primariei capitalei. Daca vrei tu sa fi fost spaga a fost in alte parti, dar macar informeaza-te.
@Nicu
Are vreun rost sa te mai intrebe cum ai ajuns la aceasta concluzie.
Ing
23 Jun 09:06
+0
VOTURI
-0
Si, totusi, exista si centre de inchiriat GRATIS biciclete. Alea din ce traiesc?
Propunerea cu gratuitatile pentru studentii de la Drept mi se pare de bun simt, ceva similar exista si in Politehnica de vreo 3 ani... tot fara probleme. Cum poate fi considerat non-profit ceva pentru care se cere taxa (pe care o platesti in avans, dar daca nu pedalezi pana la sfarsitul sezonului pierzi banii, chiar daca tu ti-ai rupt piciorul si nu ai putut fizic sa iei o bicla!)? Nu cred ca bicicletele lor sunt Trek, sa se amortizeze in 20 de ani, iar reclame am vazut ca aveau pe roti, deci veneau banuti si de acolo.
Vlad
22 Jun 21:01
+0
VOTURI
-0
Bine le-a facut. Au dat spagi si au facut mizerii si uite ca li s-a infundat.

Prin toamna lui 2007, cativa prieteni de ai mei au pus la bataie un plan si au infiintat un srl, exact in domeniul asta, inchirieri de biciclete. Au facut planul, acte, tot, aveau ei banii necesari, nu aveau nevoie de finantari externe dar totul s-a infundat la primarie, unde aproape jumatate de an s-au dus cu cereri peste cereri, pentru obtinerea a doua spatii in Bucuresti, unde sa-si poata amplasa standurile. Refuzuri peste refuzuri, fiecare mai impertinent ca celalalt, ca cine sunteti voi, nu veti avea succes, nu aveti spate sau bani de spaga, nu primiti. Pana la urma au lasat-o moarta, ca numai cateva luni mai tarziu, prin primavara lui 2008 sa apara brusc acesti cacanari de la Cicloteque. Nu a fost o coincidenta asta e clar, mai ales datorita faptului ca ani de zile dupa au avut monopolul.

S-au terminat relatiile la primarie, s-a terminat si cu ei.
Nicuşor Dan
22 Jun 10:51
+0
VOTURI
-0
Aţi făcut evaziune fiscală timp de patru ani şi acum vă plângeţi că nu mai puteţi înşela autorităţile locale! Ruşine!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h