200.000 de elevi AU DISPĂRUT din sistemul de învăţământ din România, în cinci ani. Din ce cauză



Din 2009 până în 2014 s-au pierdut din sistemul de învățământ românesc aproape 200.000 de elevi, ca urmare a reducerii cifrei demografice, a declarat luni senatorul PSD Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, care a atras atenția și asupra unei scăderi importante a personalului didactic în ultimii ani.

200.000 de elevi AU DISPARUT din sistemul de invatamant din Romania, in cinci ani. Din ce cauza (Foto europafm.ro)
200.000 de elevi AU DISPĂRUT din sistemul de învăţământ din România, în cinci ani. Din ce cauză (Foto europafm.ro)

"În 2011 a apărut Legea învățământului — în România s-au desființat circa 2.000 de școli cu consecințe asupra numărului de cadre didactice. Din 2009 până în 2014 am pierdut din sistem aproape 200.000 de elevi. Nu i-am pierdut că au părăsit sistemul, cum greșit, în opinia mea, calculează unii care vor să arate că sistemul nostru de învățământ este la pământ, ci pur și simplu s-a redus ca urmare a reducerii cifrei demografice. Mi se pare că este unul dintre parametrii care ar trebui să ne îngrijoreze cel mai mult — 200.000 de copii mai puțin în sistemul de învățământ este echivalentul a spune că într-un an de zile nu s-a născut în România niciun copil, ceea ce este absolut dramatic Și consecințele acestei scăderi nu se opresc, pentru că că scăderea nu se oprește la 2014. Din păcate, scăderea continuă și, de aceea, trebuie să găsim alternative pentru a crește calitatea sistemului de învățământ prin numărul de persoane care se ocupă de copiii noștri", a declarat Ecaterina Andronescu la o dezbatere pe tema educației, organizată de candidatul Alianței PSD+UNPR la primăria sectorului 1, Dan Tudorache, la Universitatea Bioterra.

În ceea ce privește numărul de elevi pe cadru didactic, acesta diferă de la urban la rural și sigur că suferă și de la ciclu la ciclu de învățământ, a subliniat social-democrata.

"După opinia mea, formată pe baza datelor Eurostat, nu stăm cel mai rău cu putință. Mulți dintre dvs. reclamă faptul că sunt clasele supra-dimensionate, mai ales în școlile care sunt foarte solicitate. Media aceasta mai scăzută rezultă din numărul de elevi pe cadru didactic mai mic în rural și și mai mic în școlile speciale. (...) În ceea ce privește abandonul școlar, trebuie să ne concentrăm pe învățământul liceal, în special pe ultimele două clase. El diferă de la urban la rural, abandonul școlar este mai mare în rural, este mai mic la clasele primare și gimnaziale. S-au închis multe școli din mediul rural, aproximativ 2.000, nu s-au dus microbuzele atunci la școală și mulți dintre copii nu au mai ajuns la școli. În învățământul profesional și la învățământul post liceal este cel mai mare abandon școlar, merge pana la 7 — 7,6 %, uneori chiar 8 %. În opinia mea, învățământul profesional și post liceal nu mai este atât de căutat de tineri și de părinți și va trebui ca legislativ cumva să încurajăm prin susținere inclusiv din fonduri europene pentru pregătirea aceasta de nivel mediu", a spus fostul ministru al Educației, care a pledat pentru regândirea învățământului în liceele tehnologice.

Sursa: Agerpres

Etichete: demografie, dispariţie, Ecaterina Andronescu, elevi, sistem invatamant

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h