21 de copii din Braşov, cu vârste între 2 şi 12 ani, internați după ce au consumat urdă



Un număr de 21 de copii și doi adulți au ajuns marți seara la Spitalul Municipal Făgăraș, cu posibilă toxiinfecție alimentară, după ce au consumat urdă.

Copiii interna
Copiii interna

"21 de copii și doi adulți au fost internați marți seara începând cu ora 19.00 la Spitalul Municipal din Făgăraș cu posibilă toxiinfecție alimentară după ce au consumat urdă cumpărată de la un localnic din cartier. Copiii au vârste cuprinse între 2 și 12 ani. Toți cei care au ajuns la spital locuiesc pe străzile Clorului și Dulgherului din municipiu. Ei au fost preluați de la domiciliu de ambulanțe după ce au acuzat stări de greață și vărsături", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja, potrivit Agerpres.

Este posibil ca numărul persoanelor care se simt rău să crească având în vedere că în prima fază a fost vorba de 18 persoane, dintre care doi adulți. Surse de la secția de Pediatrie a Spitalului Municipal din Făgăraș au precizat că toți copiii sunt evaluați, perfuzați și vor fi transferați la Secția de boli infecțioase a Spitalului Municipal Făgăraș.

Etichete: brasov, copii internati, Făgăraș, spital brasov, toxiinfectie alimentara, urda

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE