22 de persoane reţinute pentru evaziune fiscală, alcool contrafăcut. Prejudiciu de 5 milioane euro



Un număr de 22 de persoane au fost reţinute de DIICOT Galaţi, în dosarul de evaziune cu un prejudiciu de 5 milioane de euro, în care sunt vizate şi firme care au contrafăcut alcool etilic, prin filtrarea de alcool sanitar, loţiuni cosmetice şi soluţii pentru parbrize, apoi l-au vândut în magazine.

BILANȚUL DIICOT dupa 10 ani de activitate. Peste 64.500 cauze solutionate in perioada 2004-2014
BILANȚUL DIICOT după 10 ani de activitate. Peste 64.500 cauze soluționate în perioada 2004-2014
Foto: ziuaconstanta.ro

În acest dosar, procurorii DIICOT Galaţi au audiat zeci de persoane, iar 22 dintre acestea au fost reţinute, potrivit comunicatului DIICOT.

Un număr de 16 din cele 22 de persoane au fost deja arestate preventiv, celelalte şase urmând să fie duse în instanţă cu propunerea de arestare.

În acest dosar, 110 percheziţii au avut loc marţi în Capitală şi în judeţele Brăila, Constanţa, Tulcea, Bacău, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş şi Maramureş, la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale, pentru destructurarea unor grupuri infracţionale organizate specializate în evaziune fiscală, producere şi deţinere de bunuri accizabile în afara unor antrepozite fiscale şi spălare de bani.

Conform procurorilor DIICOT, prin activitatea ilegală grupările infracţionale vizate au pus în pericol sănătatea populaţiei.

Anchetatorii au stabilit că mai multe persoane din Brăila au constituit un grup infracţional organizat "în vederea determinării şi înlesnirii comiterii de către alte nuclee organizate a infracţiunilor de evaziune fiscală şi de deţinere şi producere, în afara unor antrepozite fiscale, a unor bunuri supuse accizării".

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Serviciul Teritorial Galați au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de 22 de inculpați, dintre care 16 au fost deja arestați preventiv pentru 30 de zile, în baza mandatelor emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați. Ceilalți șase inculpați reținuți urmează a fi prezentați judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

În urma efectuării celor 110 percheziții, au fost identificate și ridicate 11 instalații ilegale de filtrare a alcoolului, două instalații ilegale de purificare a alcoolului, 12.000 de litri de alcool medicinal, 2.300 litri de alcool etilic, 747.000 de lei, 19.400 de euro, precum și 21 de autoturisme, bunuri și sume de bani asupra cărora procurorii DIICOT – ST Galați au instituit sechestru asigurător.

Etichete: diicot, evaziune fiscală, galați

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE