25% din alimentele din România sunt consumate de bucureşteni



Capitala a reprezentat dintotdeauna pentru comercianţi un magnet în contextul în care Bucureştiul este de departe cel mai populat oraş al ţării, cu o rată a şomajului mult sub media ţării şi cu un salariu mediu cu 40% mai mare decât media naţională.

25% din alimentele din Romania sunt consumate de bucuresteni (Foto enational.ro)
25% din alimentele din România sunt consumate de bucureşteni (Foto enational.ro)

Locuitorii Capitalei cheltuie anual în comerţul cu dominantă alimentară circa 3,7-3,9 miliarde de euro, respectiv 22-25% din totalul comerţului de profil, potrivit calculelor Ziarului Financiar.

Comerţul cu dominantă alimentară cuprinde magazinele mici, tradiţionale, dar şi supermarketurile, hipermarketurile şi magazinele cash&carry. Acestea din urmă nu vând însă doar produse alimentare, deşi această categorie este cea mai importantă ca pondere în cifra de afaceri.

Bucureştiul are de altfel un nivel de dezvoltare similar cu al Lisabonei sau Berlinului, potrivit datelor oferite anterior de BNR.

Astfel în Capitală există 6.500-7.000 de magazine alimentare (sub toate formatele) dintr-un total de 70.000-80.000 de unităţi la nivel naţional, respectiv sub 10%. De departe, cel mai extins retailer din Bucureşti este Mega Image, care deţine în Capitală circa 80% din totalul de 430 de magazine. Fiecare dintre ceilalţi jucători internaţionali are maximum 20-30 de unităţi.

Etichete: alimente, bucureşteni, Bucureşti, Capitală, comert cu dominanta alimentara, supermarket

0/1 COMENTARII
Cris
10 Aug 12:12
+0
VOTURI
-0
Faptul ca bucurestenii au un salariu cu 40% mai mare decat restul tarii, nu inseamna ca magazinele din Bucuresti nu sunt pline de "furaje alimentare" respectiv alimente de calitate redusa care nu ar trebui cumparate, astfel incat producatorii lor sa dea faliment. Cam 70% din produsele alimentare existente pe rafturile hipermarketurilor sunt false, contrafacute astfel incat sa traga cat mai greu la cantar, sa aiba cat mai multa apa, sare, grasimi, si alte materii prime de calitate redusa. Daca romanii ar sti pe ce dau banii si nu ar mai cumpara, ar da faliment si hipermarketurile si producatorii acestor asa-zise alimente.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE