3.000 de job-uri disponibile la Angajatori de Top. PE CE POSTURI SE FAC ANGAJĂRI



Cel mai mare târg de carieră "Angajatori de Top" va reuni 15.000 de vizitatori, 90 de companii participante, peste 3.000 de joburi pentru candidaţii cu experienţă şi persoanele entry-level, la care se adaugă programe de internship şi management trainee, 28 de workshop-uri şi conferinţe pe tema carierei. Evenimentul are loc vineri şi sâmbătă, la Sala Palatului din Bucureşti.

Ce salarii au incepatorii in domeniile cu cele mai multe oferte de angajare
Ce salarii au începătorii în domeniile cu cele mai multe oferte de angajare
Foto: vreaujob.ro

Potrivit organizatorilor "Angajatori de Top", cele mai multe oportunităţi de carieră le oferă companiile din domenii precum dezvoltare software, client service, inginerie, vânzări, financiar – contabilitate, marketing şi achiziţii-logistică. 

Joburile oferite sunt adresate profesioniştilor cu experienţă: Senior Java Developer, Android Software Engineer, Senior Accountant, CAD Engineer, Sales Consultant, Project Manager – Construcţii, Project Manager - Operations, Web Application Architect, Head of Software Development .

La acestea, se adaugă poziţiile entry-level pentru studenţi, absolvenţi şi persoane la început de carieră: Junior Accounts Payable, Inginer Proiectant, SharePoint Support Engineer, Customer Care Dispatch Analyst, Customer Care Representative.

"Webhelp România îşi propune să angajeze 50 de persoane până la sfârşitul anului 2012 pentru centrul din Bucureşti. Este vorba despre posturi de entry level în customer service şi BPO, pentru clienţi din diverse domenii de activitate : telecomunicaţii, turism, beauty, e-commerce. Oportunităţile profesionale sunt  deschise atât pentru studenţi şi tineri absolvenţi, cât si pentru persoane motivate de domeniul relaţiei cu clienţii. Posturile presupun cunoaşterea unei limbi străine. Dintre acestea, limba franceză reprezintă 80%, iar restul de 20% alte limbi europene, cum ar fi engleza, olandeza, spaniola, portugheza", a declarat Andra Maxim, Director Resurse Umane, Webhelp România.

"În următorii ani, Samsung va creşte în mod constant în România, flota de vânzări fiind principala vizată de această creştere. Din acest motiv, poziţiile de Key Account Manager, Product Manager, Retail Specialist sau Marketing Specialist sunt cele pe care le urmărim cu precădere pe parcursul evenimentului Angajatori de TOP", a declarat Alexandru Aldoescu, Samsung Electronics România.

"40% dintre poziţii sunt entry level, 20% mid-level şi 40% senior level. Majoritatea poziţiilor noastre sunt deschise în cadrul departamentelor de suport tehnic şi programare. Poziţiile entry-level sunt disponibile pe zona de helpdesk, Java & PHP Developer, Web Developer" a declarat Oana Calcan, Recruiting EMEA, Stefanini.

La cea de-a 13-a ediţie Angajatori de Top şi-au anunţat participarea 90 de companii, cu o ofertă de 3.000 de locuri de  muncă disponibile: Vodafone, ENEA, 1&1 Internet Development, Intel, Microsoft, Samsung Electronics Romania, Ursus Breweries, BearingPoint, Ubisoft, Cegeka, Luxoft, Ixia, Route 66, Infineon, IBM, Dell, BCR, BRD - Groupe Société Générale, Bitdefender, Stefanini, Freescale, Oracle, TeamNet Collaborate, Endava, Accenture, HP, Computer Generated Solutions, Star Storage, Genpact, Grup Renault Romania, Adrem Invest, Raiffeisen Bank, ING Asigurari de Viaţă, ProCredit Bank, JTI, L'Oreal Romania, British American Tabaco, McDonald's Romania, Ernst&Young, Lidl.

La cea de-a 13-a ediţie Angajatori de Top vor fi prezente pentru prima dată în cadrul evenimentului companii precum  Samsung Electronics Romania, Grupama Asigurari, ProCredit Bank, Endava, Cegeka, Plastipak, SINIAT, Carestream, Qualitance, VP Holding, Smartree, UFX Markets, Astron. 

Lista completa a angajatorilor prezenţi la târgul de carieră poate fi consultată pe www.hipo.ro.

Angajatori de Top se desfăşoară vineri, 26 octombrie 2012, in intervalul 10:00 – 18:00 şi sâmbătă, 27 octombrie 2012, în intervalul 10:00 – 17:00, la Sala Palatului din Bucureşti.

În cadrul evenimentului, vor fi organizate 28 de workshop-uri şi conferinţe unde participanţii vor avea posibilitatea să interacţioneze cu angajatori precum: Intel, Ixia, Oracle, Ernst&Young, Genpact, JTI, Computer Generated Solutions, BearingPoint, McDonald's Romania, Freescale, Accenture, Dell, Vodafone, Ursus Breweries, Adrem Invest, Rewe Romania – Penny Market, BCR, BRD - Groupe Société Générale.

Etichete: 2012, angajări, angajatori de top, Bucureşti, Capitală, companii, firme, locuri de muncă, posturi disponibile, promo

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE