3 trenuri noi de metrou CAF S-AU DEFECTAT în doar două ore



Autoritatea Feroviară Română (AFER) anunţă că, săptămâna trecută, trei trenuri noi de metrou, produse de spaniolii de la CAF, s-au defectat într-o singură zi, la ore de vârf.

Membri din Comisia de Evaluare a Metrorex, URMARITI PENAL. Au trucat licitatia pentru noile trenuri
Membri din Comisia de Evaluare a Metrorex, URMĂRIŢI PENAL. Au trucat licitaţia pentru noile trenuri
Foto: forum.ro-trans.net

Potrivit informării AFER privind accidentele, incidentele şi perturbaţiile majore din activitatea de transport feroviar, patru trenuri de metrou s-au defectat pe 10 şi 12 decembrie. Din cele patru trenuri, trei s-au defectat într-o singură zi, pe 12 decembrie 2014, la ore de vârf, şi sunt produse de Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF). Trenurile CAF au fost puse în funcţiune începând cu data de 9 iulie 2014.

În urma defecţiunilor produse la trenurile CAF, călătorii au fost debarcaţi în staţiile Constantin Brâncoveanu şi, respectiv, Pipera, iar într-un caz s-a produs scăderea tensiunii, cu anularea trasei (n.r. - diagrama deplasării unui tren înscrisă în graficul de circulație a trenurilor).

Perturbaţiile în circulaţia trenurilor de metrou raportate de AFER în perioada 8 - 15 decembrie sunt următoarele:

- La data de 10.12.2014, ora 08:35, pe magistrala 2, la trenul nr. 1205 format din rama electrică de metrou - REM 1121-2121 (n.r. - tren Bombardier), s-a produs depăşirea intervalului cu 5 minute, datorită defectării uşii de la vagonul 2121.

- La data de 12.12.2014, ora 07:12, pe magistrala 2, la trenul nr. 15015 format din rama electrică de metrou - REM 1312-2312 (n.r. - tren CAF), s-a produs defectarea acestuia, cu debarcarea călătorilor în staţia Constantin Brâncoveanu.

- La data de 12.12.2014, ora 08:28, pe magistrala 2, la trenul nr. 708 format din rama electrică de metrou - REM 1306-2306 (n.r. - tren CAF), s-a produs defectarea compresorului de la vagonul 1306, cu debarcarea călătorilor în staţia Pipera.

- La data de 12.12.2014, ora 09:07, pe magistrala 2, la trenul nr. 709 format din rama electrică de metrou - REM 1314-2314 (n.r. - tren CAF), s-a produs scăderea tensiunii, cu anularea trasei.

De asemenea, pe 5 decembrie 2014, la ora 14:40, "înainte de intrarea trenului 9/15 REM 1117-2117 (n.r. - Bombardier) în staţia Eroii Revoluţiei, s-a produs defectarea compresorului, producându-se frânarea necomandată a trenului. În urma acestui incident a fost solicitat şi acordat trenul de ajutor 5/13, care a remorcat trenul până în Depoul Berceni. Urmare a situaţiei produse a fost depăşit intervalul de circulaţie între staţiile Constantin Brâncoveanu – Berceni, Piaţa Unirii 2 – Constantin Brâncoveanu, Piaţa Unirii 2 – Pipera cu un total de 50 minute", potrivit AFER.

La scurt timp după producerea incidentului, reprezentanţii Metrorex au declarat, pentru B365.ro, că s-au defectat uşile unui tren de metrou tip Bombardier care circula dinspre Berceni spre Pipera. Din cauza defecţiunii, călătorii au fost debarcaţi în staţie şi s-a încercat tragerea trenului către depoul Pipera.

Incidentele înregistrate pe 12 decembrie nu sunt singurele în care au fost implicate noile trenuri de metrou CAF.

Pe 7 octombrie, circulaţia pe Magistrala 2 de metrou a fost perturbată timp de 40 de minute, pe sensul Pipera - Berceni, după ce un tren de metrou produs de CAF s-a defectat în staţia Piaţa Unirii 2. Din cauza defecţiunii, călătorii au fost debarcaţi, iar pe celălalt fir s-a circulat în pendulă.

Pe 9 august, la doar o lună de la punerea în funcţiune a trenurilor noi de metrou, un alt tren produs de CAF s-a defectat la staţia Aurel Vlaicu. Atunci, călătorii au fost obligaţi să se dea jos din tren şi să aştepte un alt tren sau să-şi continue drumul cu mijloace de transport la suprafaţă. Acestora li s-a spus că s-a produs o defecţiune la computer şi trenul de metrou nu mai porneşte.

Pe 22 iulie, mii de bucureşteni au fost blocaţi în staţii, în urma unei defecţiuni care s-a produs la un tren care circula pe Magistrala II (Berceni - Pipera). Potrivit unui călător, trenul afectat de această defecţiune era tot unul nou.

De asemenea, Autoritatea Feroviară Română (AFER) a constatat, la începutul lunii septembrie, alte două incidente în care au fost implicate trenurile de metrou, unul produs de CAF şi unul produs de Bombardier. La rubrica "Neconformităţi privind siguranţa feroviară în activitatea de transport cu metroul", din informarea AFER cu privire la accidentele, incidentele şi perturbaţiile majore din activitatea de transport feroviar produse în perioada 1 - 8 septembrie, se precizează că, pe Magistrala 2, s-au găsit două şuruburi aparţinând unui tren de metrou produs de CAF.

"Încadrare conform HG nr. 117/17.02.2010: art. 8, Grupa C, pct. 3.12.

- La data de 05.09.2014, ora 12:00, în activitatea SC Metrorex SA, a fost avizat faptul că în data de 02/03.09.2014 la revizia căii de rulare pe Magistrala 2 (Berceni - Pipera), au fost găsite 2 (două) şuruburi care nu fac parte din elementele constructive ale acesteia (ale căii de rulare). În data de 05.09.2014 o comisie tehnică a Metrorex şi Alstom - CAF a constatat că cele 2 şuruburi sunt de la trenul electric de metrou - TEM nr. 1306/2306, respectiv de la boghiul nr. 2, osia 7, partea stângă. TEM nr. 1306/2306 a fost retras în Depoul Berceni în data de 04.09.2014. Cauzele producerii incidentului feroviar vor fi stabilite de comisia de investigare", se precizează în informarea AFER.

"Şuruburile se pare că n-au fost foarte bine strânse şi câteva au cedat. E o comisie de anchetă care cercetează acum situaţia", a declarat, pentru B365.ro, directorul general al Metrorex, Aurel Radu, când a fost întrebat de ce au căzut şuruburile trenului de metrou CAF.

Potrivit utilizatorului puidemorosan de pe forum.metrouusor.com, "un şurub a căzut din cauze necunoscute şi foarte greu de presupus. Iar un limitator a căzut din cauza neaplicării corecte în Griviţa a procedurii de nivelare. Oricum nu s-au mai gasit anomalii".

Aceste defecţiuni au avut loc în mai puţin de două luni, în contextul în care noile trenuri de metrou produse de CAF au fost puse în funcţiune cu călători pe 9 iulie şi au garanţie 4 ani.

Ce spune Metrorex despre trenurile noi de metrou care se strică repede

În ciuda problemelor care au apărut până acum la trenurile CAF, reprezentanţii Metrorex spun că atât călătorii, cât şi angajaţii care le exploatează sunt, per total, mulţumiţi de trenurile noi de metrou. "Am fost la întâlnirea cu sindicatul şi am vorbit şi cu oamenii de la dispecerat. I-am întrebat cum sunt trenurile noi şi mi-au spus că sunt foarte bune, dar ăsta e călătorul, care întotdeauna a fost atras de IVA. Din ce am discutat cu directorii de specialitate şi cu oamenii noştri de la dispecerat, prima dată, până te acomodezi cu ceva nou, durează o perioadă. Ei spuneau că şi atunci când au venit trenurile de la Bombardier toţi se plângeau, obişnuiţi fiind cu cele produse de IVA. Trenurile CAF sunt noi, au tehnologie nouă, sunt mai late, mai moderne, au apărut şi sistemele astea de susţinere, spaţiul pentru biciclete şi pentru persoanele cu dizabilităţi. N-au cum să nu fie mulţumiţi. Într-adevăr, când intră în tunel, poate din cauza formei, par mai zgomotoase, pentru că se sesizează un şuierat, dar nivelul zgomotului se încadrează în parametrii, dar se lucrează şi la aceste aspecte. Întotdeauna, la început sunt anumite defecţiuni, dar se repară în trafic, până se depistează. Şi Bombardier-urile au avut probleme şi s-au rezolvat pe parcurs. Totuşi, la uşi sunt foarte sensibile pentru că au un sistem de protecţie. Copiii se joacă şi sunt şi călători care forţează uşile şi imediat, dacă se deschide de trei ori o uşă, se blochează trenul", a explicat anterior Aurel Radu, pentru B365.ro.

"Eu lucrez şi în zona petiţiilor şi pot să spun că, per total, călătorii sunt mulţumiţi de noile trenuri de metrou", a declarat şi Evelyne Croitoru, purtătorul de cuvânt al Metrorex.

Încă 8 trenuri de metrou produse de CAF vor ajunge la Bucureşti

În ciuda incidentelor înregistrate în ultima perioadă, Metrorex a anunţat că va achiziţiona încă opt trenuri de la compania spaniolă CAF, pentru care va plăti 47 milioane de euro fără TVA, bani atraşi de la Banca Europeană de Investiţii.

Trenurile CAF au fost cumpărate în urma încheierii contractului comercial nr. 89/29.11.2011, în valoare de 97.012.450 Euro fără TVA, privind achiziţia a 16 trenuri noi de metrou, contract ce a fost atribuit în urma unei licitaţii publice internaţionale.

Trenul CAF are 6 vagoane, lungimea de 113,6 m, lăţimea de 3,2 m şi are capacitatea de a transporta un număr de 1.200 de călători. Viteza maximă este de 80 km/h, iar viteza comercială este de 40 km/h.

Etichete: Metrorex, metrou bucuresti, realitatea, trenuri CAF, trenuri metrou, trenuri noi, trenuri noi metrou, trenuri noi metrou bucurești

0/5 COMENTARII
Cris
17 dec 13:56
+0
VOTURI
-0
DEMISIA URGENTA A ESCROCILOR CARE LE_AU CUMPARAT SI >>> LA PUSCARIE !!!!
LOS MACHUCAMBOS
17 dec 13:30
+0
VOTURI
-0
Cica garantia la trenurile CAF e de 4 ani-pai la cite belele au avut in citeva luni si cu suruburi care curg din ele pe traseu,mare mirare daca -peste 1 an/doi-mai circula vreunul si cum s-o faca dezmembrate cum vor ajunge?!
Gabi
17 dec 10:56
+0
VOTURI
-0
Toate marfurile spaniole sint de foarte slaba calitate,orice este produs in Spania. Preturile nu sint mici ,la egalitate cu cele nemtesti.
vlad
17 dec 10:00
+0
VOTURI
-0
Sa avem totusi dreptate, poate defectiunile sunt din cauza asamblarii din Romania. Ce pot spune deocamdata e ca sunt mult mai urate decat cele Bombardier :))
Ing.
17 dec 09:42
+0
VOTURI
-0
Defecţiuni s-au întâmplat dintotdeauna, însă nu erau raportate la AFER. Nici acum nu sunt raportate toate... cine circulă zilnic cu metroul simte asta pe piele lui, aşteptând uneori şi câte 15 minute în staţii precum Crângaşi sau Titan.
Problema suieratului e în curs de rezolvare, s-a descoperit că era de la uşi şi s-au modificat garniturile acestora.
În rest, într-adevăr lumea era obişnuită cu IVA... acolo dacă intrai în tren după anunţul de închidere a uşilor, te prindea uşa. Aici se blochează şi trebuie resetat tot sistemul...

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE