330 de muncitori lucrează pe şantierul Catedralei Neamului. NOI IMAGINI cu Catedrala Neamului. VIDEO



În prezent, pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului, lucrează 330 de muncitori, dar constructorul vrea să crească numărul celor care lucrează la catedrală, pentru ca lucrările să avanseze într-un ritm mai alert.

330 de muncitori lucreaza pe santierul Catedralei Mantuirii Neamului. Cum arata acum Catedrala VIDEO
330 de muncitori lucrează pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului. Cum arată acum Catedrala VIDEO
Foto: skyscrapercity.com/ user Adrian Fulga

După Sărbătorile Pascale, constructorul a reluat toate tipurile de lucrări, pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului. Muncitorii lucrează acum între cotele 18 și 27, în zona absidelor, la peretele altarului, dar și în zona de vest a cafasului

„Constructorul lucrează în continuare cu acelaşi efectiv dinainte de sărbători, în jur de 330 de oameni. Intenţia constructorului este de a majora numărul de oameni. Se lucrează în vestul catedralei, la zonele unu şi doi, se pregăteşte turnarea celui de-al doilea tronson de trei metri între cotele 18 şi 27. La loturile şapte şi opt în continuare înaintând spre estul catedralei se pregăteşte de turnare primul tronson de trei metri peste cota 18. Catapeteasma s-a finalizat. Se lucrează în estul catedralei la peretele circular perimetral al altarului", a declarat, pentru TRINITAS TV, inginerul Dan Dumitrescu, diriginte de șantier.

Vezi aici: Când vom putea merge la slujba de Înviere la Catedrala Mântuirii Neamului

Catedrala Mântuirii Neamului în cifre

În 2014 au fost finalizate în proporție de 95% lucrările de realizare a suprastructurii catedralei între cotele + 0,00 m ÷ +9,00 m, 70 % cele între cotele + 9,00 m ÷ +18,00 m și au fost demarate lucrările pentru nivelul +18.00 m ÷ +27,00 m.

Evaluate în cantităţi de materiale aceste lucrări înseamnă:

- 2.578 mc de zidărie

- 7.788 mc de beton turnaţi

- 3.909 tone armătură flexibilă

- 1.715 tone armătură rigidă

- 25.468 mp cofraje

- peste 30.000 metri liniari de suduri

"Toate aceste lucrări sunt recepționate din punct de vedere calitativ, iar plățile efectuate corespund stadiilor fizice", potrivit basilica.ro.

Primăria Capitalei a alocat din bugetul local pe 2015 suma de 430.000 lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului. În total, bisericile din Bucureşti vor primi în acest an 9 milioane de lei din bugetul Primăriei Generale. Deşi propunerea iniţială era ca pentru Catedrala Mântuirii Neamului să se aloce suma de 930.000 lei, la propunerea consilierului general Gabriel Fătu, consilierii generali au decis să aloce suma de 500.000 de lei Bisericii Creştine dupa Evanghelie "Antiohia" din Bucureşti.

Citeşte şi: Mesajul transmis de Patriarhie primăriilor care au fost zgârcite cu banii pentru Catedrala Neamului 

Costul lucrarilor la Catedrala Mantuirii Neamului pana la stadiul rosu-gri, adica pentru finalizarea constructiei, fara tencuiala, dar cu geamuri si usi, este de aproximativ 80 de milioane de euro, a anuntat anterior Patrarhia Romana.

"Initial, costurile lucrarilor la rosu-gri, adica constructia netencuita, dar cu geamuri si usi, au fost estimate la 100 de milioane de euro. Dupa ce au fost reevaluate calculele, odata cu finalizarea lucrarilor din subteran, costurile au scazut cu 20 de milioane de euro. Astfel ca estimam ca in final suma sa fie de 80 de milioane de euro", a explicat la vremea respectiva parintele Constatin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane.

Pentru lucrarile de infrastructura si pregatirea santierului au fost cheltuiti aproximativ 25 de milioane de euro, dintre care jumatate de la autoritatile statului si jumatate de la cetateni din tara si din strainatate, a mai spus Stoica.

In 2012, statul roman a sprijinit constructia Catedralei Mantuirii Neamului cu aproape 8,4 milioane de euro, din care 4,2 milioane de euro de la Guvern si 2 milioane de euro de la Primaria Generala a Capitalei. In 2014, Primaria Capitalei a alocat pentru catedrala Mantuirii Neamului inca 6 milioane lei.

Potrivit Patriarhiei, in primii trei ani de la inceperea lucrarilor de construire a Catedralei Mantuirii Neamului, sumele platite catre bugetul de stat, reprezentand impozite si contributii sociale la salariile lucratorilor de pe santierul catedralei, TVA, acciza si alte taxe, au fost in valoare de peste 40 milioane de lei, respectiv 9 milioane euro.

Referitor la graficul de executie a lucrarilor, Patriarhia a precizat ca edificarea viitoarei catedrale patriarhale se estimeaza a fi terminata in anul 2016. Lucrarile la Catedrala Mantuirii Neamului au inceput in februarie 2011 si s-au estimat initial ca vor fi gata la faza gri la sfarsitul anului 2014.

Citeşte şi:  Cum arată Catedrala Mântuirii Neamului de sus. VIDEO

                 Sărmanii, cei mai fervenți donatori pentru Catedrala Neamului - printre ei şi un bătrân de 94 de ani

Etichete: Catedrala Mântuirii Neamului, Catedrala Neamului, cum arata catedrala neamului, foto catedrala neamului, lucrari catedrala, lucrări Catedrala Neamului, santier catedrala neamului, video

0/2 COMENTARII
Ștefan
13 sep 18:37
+0
VOTURI
-0
Spune-mi la ce sectă mergi? Dar pe pastorul tău cum îl cheamă? Se vede ce „creștin” autentic ești!
kay
21 apr 18:52
+0
VOTURI
-0
Asa, bagati alert, ca la anul sunt alegeri. 'ti-ai dracu de sutane fomiste. Se micsoreaza numarul de paturi de spital si voi vreti palate de inchinaciune.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE