40 de tone de deşeuri, ridicate vineri din cartierul Militari. FOTO



O amplă acţiune de salubrizare şi igienizare a zonei cuprinse între Str. Moineşti şi Str. Liniei, din Cartierul Militari, a avut loc vineri dimineaţă. 

Acolo erau depozitate mari cantităţi de deşeuri de natură diversă care produceau disconfortul cetăţenilor şi constituiau o imagine cu impact negativ asupra zonei.

S-a acţionat cu 15 lucrători ai operatorului de salubritate, două platforme şi un camion, fiind ridicate peste 40 de tone de deşeuri. În perioada următoare, poliţiştii locali vor monitoriza zona, pentru a preîntâmpina depozitarea de deşeuri şi pentru a menţine un climat civilizat.

Acţiunea de salubrizare a fost coordonată de Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6, prin Direcţiile Ordine Publică, Protecţia Mediului, Biroul Monitorizare şi Control Domeniul Public din Sectorul 6.

Acţiunea din această dimineaţă este parte a campaniei „Păstrăm Sectorul 6 curat împreună!", prin intermediul căreia autoritatea locală îşi propune să schimbe aspectul întregului sector. Programul se derulează în perioada 14 martie – 30 aprilie a.c. şi cuprinde lucrări specifice curăţeniei de primăvară: curăţarea zonelor verzi şi a arborilor din jurul blocurilor, a locurilor de joacă şi de odihnă; spălarea mecanizată a principalelor artere de circulaţie; identificarea arborilor de pe aliniamentele stradale, în vederea efectuării tăierilor de corecţie necesare; colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor vegetale.

Cetăţenii care doresc să semnaleze anumite zone în care este nevoie de intervenţia echipelor au la dispoziţie numerele de telefon: 021.9546 şi 021.413.16.20 şi adresele de mail comunicare@primarie6.ro şi office@politia6.ro.

Etichete: colectare deseuri, deşeuri, Militari, Sectorul 6, strangere deseuri

0/2 COMENTARII
ccc
19 Mar 06:17
+0
VOTURI
-0
@Florica, smecheru fost sef la piete sector 4? ;)
Florica
18 Mar 16:23
+0
VOTURI
-0
Pai si cetateanul? Nimic? Nici macar un cuvintel pe Facebuc? Doo fotografii in care sa arate cat munceste el pentru sectorul 6?

Cum care cetatean?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE