454 bucureşteni, amendaţi zilnic în RATB. Topul liniilor RATB cu cei mai mulţi călători frauduloşi



Anul trecut, peste 450 de călători frauduloşi au fost sancţionaţi, zilnic, de controlori. Numărul celor cărora li s-au întocmit procese-verbale de contravenţie sau li s-au emis carduri de suprataxă este mai mic cu circa 8% faţă de anul anterior, în contextul în care şi numărul controlorilor a scăzut cu aproximativ 7%.

454 bucuresteni, amendati zilnic in RATB. Topul liniilor RATB cu cei mai multi calatori fraudulosi
454 bucureşteni, amendaţi zilnic în RATB. Topul liniilor RATB cu cei mai mulţi călători frauduloşi
Foto: Agerpres

Anul trecut, 165.750 de călători frauduloşi au fost sancţionaţi de controlorii RATB. În medie, controlorii RATB au sancţionat zilnic peste 454 de călători frauduloşi. Numărul călătorilor care au fost prinşi că nu şi-au achitat călătoriile cu mijloacele de transport în comun de suprafaţă este mai mic comparativ cu anul 2013, când controlorii RATB au aplicat, în total, 179.605 sancţiuni, reprezentând o medie de peste 492 de sancţiuni pe zi. Însă, media persoanelor sancţionate în 2014 este mai mare faţă de 2012, când au fost amendaţi, în medie, 384 de călători, pe zi. În 2011, au fost prinşi circulând fraudulos, în medie, 417 de călători pe zi, iar în 2010, zilnic, 500 de persoane au fost sancţionate de angajaţii RATB, potrivit datelor furnizate anterior de Regie, la cererea B365.ro.

Cei mai mulţi dintre călătorii frauduloşi de anul trecut, 83.475 persoane, au preferat să plătească pe loc suprataxa de călătorie, suma totală încasată din cardurile de suprataxă fiind de 4.173.750 lei, în timp ce pentru 82.275 persoane s-a întocmit proces-verbal de contravenţie.

Vezi aici: În ce situații ni se poate CERE și REȚINE cartea de identitate. Controlorii RATB NU au acest drept

Cele mai multe procese-verbale de contravenţie, 8.311, s-au întocmit în luna martie, iar cele mai puţine, 4.429, au fost încheiate în decembrie. În schimb, cele mai multe carduri de suprataxă, 8.574, au fost emise în luna octombrie, iar cele mai puţine, 5.941, au fost emise în luna martie, potrivit Raportului de activitate al Regiei Autonome de Transport Bucureşti pentru anul 2014.

Aproape 50% dintre persoanele care circulă cu mijloace RATB nu plătesc călătoria

În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti 156/2001, cu modificările şi completările ulterioare, controlorii legitimaţiilor de călătorie constată şi sancţionează contravenţiile săvârşite în mijloacele de transport prin întocmirea de procese verbale de contravenţie sau prin emiterea unui card suprataxă.

Plata sancţiunilor aplicate de controlorii RATB se poate face pe loc sau la centrele de emitere şi reîncărcare carduri din reţeaua RATB. Astfel, în momentul în care un călător este prins circulând fraudulos, acesta are posibilitatea de a achita pe loc contravaloarea unui card de suprataxă la tariful de 50 lei, care certifică plata suprataxei.

Călătorii care optează să achite ulterior contravaloarea sancţiunii aplicate de controlorii RATB pot plăti amenda RATB, în maximum 48 de ore, de la primirea procesului verbal, la centrele de emitere şi reîncărcare carduri din reţeaua RATB sau prin transfer bancar.

Înştiinţările de plată neachitate în termen de 48 de ore devin titluri executorii şi se înaintează către Direcţiile de Impozite şi Taxe Locale de la domiciliile persoanelor amendate.

Vezi aici: Ce i s-a întâmplat unei femei din Bucureşti care nu şi-a plătit amenzile RATB

Conform raportului citat, anul trecut s-au transmis prin poştă către contravenienţi 19.828 de procese-verbale şi au fost expediate către Direcţiile/Serviciile de Impozite şi Taxe Locale din Municipiul Bucureşti şi provincie, spre executare silită, 73.249 procese-verbale de contravenţie.

Cum puteți anula o amendă la RATB

De ce a scăzut numărul sancţiunilor în mijloacele de transport ale RATB

Numărul sancţiunilor aplicate de controlorii RATB s-a diminuat cu circa 8%, în contextul în care numărul controlorilor s-a diminuat. La sfârşitul anului trecut, corpul de control era diminuat de la 340 la 317 controlori legitimaţii de călătorie, cu circa 7% mai puţini.

"Verificarea titlurilor de călătorie şi a modului de utilizare a serviciului de transport de către călători se realizează cu un corp de control insuficient raportat la necesarul real de acoperire prin control a tuturor liniilor de transport în comun.

În prima parte a anului 2014 au fost delegaţi, din partea altor structuri ale Regiei, salariaţi care să sprijine în activitatea de control personalul împuternicit să verifice şi să sancţioneze călătorii făsiţi fără titluri de transport valabile.

Demarat la finalul lunii aprilie 2014, proiectul de monitorizare a liniilor de tramvai 14, 40 şi 21 cu angajaţi delegaţi în vehicul a continuat până la finalul lunii august 2014. Procedura de lucru a fost pe schemă personal însoţitor în vehicul şi a constat în verificarea/validarea titlurilor de călătorie la urcarea călătorilor în mijlocul de transport (consultare la validator). Călătorii care nu deţineau titlu de călătorie valabil nu şi-au continuat cursa, fiind rugaţi să coboare şi îndrumaţi către punctele de vânzare pentru achiziţionarea unui titlu de transport sau solicitarea unui titlu de călătorie prin SMS", arată RATB în raportul citat.

Topul primelor 10 linii de transport cu cei mai mulţi călători frauduloşi

Ca şi în anul anterior, şi în 2014, liniile de tramvai 1 şi 41 au condus detaşat topul liniilor cu cei mai mulţi călători frauduloşi. Şi linia tramvaiului 32, care completa podiumul în topul proceselor verbale de contravenţie, şi-a menţinut poziţia în topul liniilor cu cei mai mulţi călători frauduloşi, aferent anului 2014.

Iată cum arată topul primelor 10 linii de transport după numărul de sancţiuni aplicate, întocmire procese-verbale de contravenţie şi emitere de carduri de suprataxă:

1. Linia de tramvai 1 – 9.082 călători sancţionaţi
2. Linia de tramvai 41 – 8.305 călători sancţionaţi
3. Linia de tramvai 32 – 6.449 călători sancţionaţi
4. Linia de troleibuze 85 – 4.792 călători sancţionaţi
5. Linia de autobuze 182 – 4.699 călători sancţionaţi
6. Linia de troleibuze 69 – 4.267 călători sancţionaţi
7. Linia de autobuze 102 – 3.851 călători sancţionaţi
8. Linia de tramvaie 25 – 3.701 călători sancţionaţi
9. Linia de autobuze 104 – 3.578 călători sancţionaţi
10. Linia de autobuze 335 – 3.472 călători sancţionaţi

Controale în RATB, cu Poliţia şi Jandarmeria

În cursul anului 2014, Corpul de control, repartizat în cadrul a 6 sectoare, a efectuat verificări pe toată aria de deplasare a vehiculelor RATB (linii, zone cu flux mare de călători, zona preorăşenească, acces şi ieşire din Capitală, capete de linii etc) continuând aplicarea combinată a setului de scheme de control:

- echipe mobile restrânse

- echipe mobile extinse mixte formate din controlori RATB şi organele de ordine

- echipe mobile formate din controlori RATB sprijiniţi teriorial de jandarmi ce intervin la solicitare

- echipe în puncte fixe, linie închisă (personal însoţitor în vehicul).

În cadrul liniei expres s-au menţinut echipe de supracontrol în traseu şi controlori la cap linie Aeroport Henri Coandă.

Vezi şi: Altercație într-un tramvai RATB între un controlor și un călător fără bilet. VIDEO

           O controloare RATB, înjurată şi alungată din autobuz VIDEO

RATB a colaborat anul trecut şi cu Jandarmeria Ilfov, Bucureşti şi brigada de poliţie pentru transport public. Scopul acestor acţiuni comune a fost asigurarea condiţiilor optime de siguranţă şi ordine în mijloacele de transport ale Regiei, fiind vizate, cu prioritate, combaterea fraudei şi a faptelor de natură contravenţională în mijloacele de transport în comun, stabilirea identităţii călătorilor contravenienţi, îndepărtarea comercianţilor ambulanţi şi a persoanelor care creeaă disconfort celorlalţi pasageri.

S-au efectuat acţiuni de control pe liniile urbane 1, 16, 21, 32, 41, 102, 103, 117, 139, 202, 226, 385, 304, pe liniile expres 780 şi 783 şi în zonele preorăşeneşti Chitila, Otopeni, Măgurele, Buftea, pe liniile 422, 449, 455, 462.

De ce au controlorii RATB trasee preferate

În cursul anului 2014, în vederea reducerii numărului de călători frauduloşi, controlorii au desfăşurat 73 acţiuni de prevenire a infracţionalităţii şi control al legitimaţiilor de călătorie în colaborare cu organele de ordine, în urma cărora s-au emis 1.076 de carduri de suprataxă şi s-au întocmit 2.269 de procese verbale de contravenţie.

Controlorii RATB, la cursuri de comunicare şi de autoapărare

Pe lângă colaborările cu forţele de ordine, controlorii au participat şi la cursuri de comunicare sau de autoapărare. Astfel, în perioada 3 martie – 3 iulie 2014, câte 20 de controlori RATB au participat săptămânal, de luni până joi, la cursul „Comunicarea – mijloc de îmbunătăţire a performanţelor profesionale", organizat în cadrul Biroului Formare Profesională. De asemenea, anul trecut, în cadrul Asociaţiei Sportive au participat periodic 11 controlori la cursuri de autoapărare care se desfăşoară cu antrenori de specialitate cu scopul îmbunătăţirii securităţii în transportul public urban prin integrarea diferitelor metode de securitate aplicabile sistemelor de transport.

Anterior, controlorii RATB au bătut un tânăr, în plină stradă, iar alţi doi controlori RATB au fost filmați când agresau un călător. VIDEO AICI.

Vezi şi: O controloare RATB, numită angajata lunii iunie FOTO

           Cele mai trăsnite minciuni spuse de bucureșteni, când îi prind controlorii RATB fără bilet

Potrivit documentului citat, de la 1 iulie 2014 a început activitatea unui nou sector de controlori legitimaţii: sector corp control supraveghere care să-şi desfăşoare activitatea împreună cu echipele cu probleme din celelalte 5 sectoare. „Prin această măsură s-a dorit corectarea anumitor deficienţe a unor angajaţi în relaţia cu publicul călător şi respectarea prevederilor contractuale de prestare a unui control activ şi eficient", motivează Regia în raport.

Etichete: amendă RATB, călători RATB, carduri RATB, Controlori RATB, RATB, realitatea, Regia Autonomă de Transport Bucureşti, tramvaiul 1, tramvaiul 41

0/6 COMENTARII
Control
19 Oct 22:37
+0
VOTURI
-0
Si deci, de ce au nevoie controlorii de cursuri de auto-aparare? Pleaca pe traseu cu ideea ca vor fi agresati?
In cazul in care sunt agresati, pot foarte bine sa ceara ajutorul Politiei. Ei nu au nici un drept sa-si faca singuri dreptate.
kaa
19 Oct 13:54
+0
VOTURI
-0
Daca stai sa validezi mereu, de ce mai e abonament? Asta e o prostie. Facem pe efortul oamenilor cercetari care oricum nu produc nimic fiindca autobuzele tot pline-ochi sunt si tot aiurea vin.
cmina
19 Oct 10:56
+0
VOTURI
-0
http://thumbs.dreamstime.com/z/tram-station-downtown-istanbul-turkey-48034333.jpg
pasagerul
19 Oct 10:17
+0
VOTURI
-0
Foarte rau fac, pentru ca si abonamentul trebuie taxat pentru validare chiar daca e platit in avans. Cum crezi ca verifica fluxul de calatori? Il intreaba pe sofer la o bere dupa program? Nu. Se uita in rapoartele cu validari si vad 3 calatori pe cursa desi masina e full.
alex
19 Oct 10:04
+0
VOTURI
-0
nu e adevarat ! reloca masini in functie de fluxul calatorilor ! cei mai multi circula cu abonament lunar, deci nu taxeza calatoria.
pasagerul
19 Oct 07:43
+0
VOTURI
-0
Doar 454 amendati pe zi cand in RATB aproape nimeni nu taxeaza? Dar nu-i problema, ca RATB scoate masini pe fiecare linie in functie de cati calatori are inregistrati (carduri taxate), asa ca spor la asteptat in statie!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE