500 de pachete cu alimente, distribuite persoanelor nevoiaşe de Fundaţia "Din Suflet, Pentru Suflet"



SFÂNTA PARASCHEVA 2015. 500 de pachete cu alimente au fost distribuite persoanelor nevoiaşe din Sectorul 6, miercuri, 14 octombrie 2015, de sărbătoarea Sfintei Parascheva de către preşedintele Fundaţiei "Din Suflet, Pentru Suflet", Ştefan Florescu. 

SFÂNTA PARASCHEVA 2015. 500 de persoane nevoiaşe din Sectorul 6 al Capitalei au primit, astăzi, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, pachete cu alimente din partea Fundaţiei "Din Suflet, Pentru Suflet", condusă de Ştefan Florescu. 

SFÂNTA PARASCHEVA 2015. Beneficiarii au fost, în principal, oamenii cu o situaţie materială precară, credincioşi veniţi să se roage la biserica cu hramul Sfintei Parascheva din Capitală. 

SFÂNTA PARASCHEVA 2015. "La Biserica cu hramul Sfintei Parascheva, în zi de mare praznic creştinesc, am fost alături de persoanele ocrotite în cadrul Centrului "Sfânta Parascheva" din cartierul Giuleşti. Suntem şi rămânem alături de cei care, din nefericire, se confruntă cu situaţii materiale deosebite. Astfel, din Suflet, Pentru Suflet, am oferit 500 de pachete cu alimente persoanelor nevoiaşe, dar şi întregul sprijin al Fundaţiei, prin intermediul căreia vom continua să desfăşurăm programe sociale", a declarat preşedintele Fundaţiei "Din Suflet, Pentru Suflet", Ştefan Florescu. 

SFÂNTA PARASCHEVA 2015. 250 de copii din Sectorul 6 au primit rechizite GRATUITE de la Fundaţia "Din Suflet, Pentru Suflet"

SFÂNTA PARASCHEVA 2015. 250 de copii provenind din familii nevoiaşe din Sectorului 6 au primit GRATUIT rechizite şcolare de la Fundaţia "Din Suflet, Pentru Suflet", condusă de Ştefan Florescu. Astfel, aceştia au putut păşi în noul an şcolar având ghiozdane noi, plus cărţile şi caietele necesare actului educaţional.

"Peste 250 de copiii din Sectorul 6 au păşit în noul an şcolar având ghiozdane şi tot ceea ce le face trebuinţă pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului educaţional. Zecilor de copii cuprinşi în programele sociale ale Fundaţiei Din Suflet Pentru Suflet li se adaugă cei din cartierele Giuleşti şi Giuleşti Sârbi. Pentru toţi aceşti micuţi, cu care soarta nu a fost tocmai generoasă, am reuşit să dăm o şansă la educaţie şi să sădim un zâmbet acolo unde aproape că se pierduse speranţa!", a declarat Ştefan Florescu, preşedintele Fundaţiei "Din Suflet, pentru Suflet" care a organizat o campanie umanitară de strângere de rechizite şcolare pentru copiii defavorizaţi din Sectorul 6. 

SFÂNTA PARASCHEVA 2015. Conform sursei citate, copiii au primit pe lângă rechizite şcolare şi alte surprize din partea Fundaţiei "Din Suflet, Pentru Suflet", respectiv jucării de pluș şi dulciuri de care cei mici au fost foarte încântaţi.  

Campania umanitară de strângere de rechizite "Dăruim din Suflet pentru Suflet" a demarat pe data de 1 septembrie 2015 şi s-a încheiat două săptămâni mai târziu. 

SFÂNTA PARASCHEVA 2015. Campania umanitară a avut drept scop ca elevii care provin din familii defavorizate, și nu au banii necesari pentru a-și pregăti ghiozdanul de școală, să fie sprijiniţi de Fundația "Din Suflet, Pentru Suflet", condusă de Ștefan Florescu. Demersul acestuia a fost susţinut şi de zeci de bucureşteni care au venit să doneze cărţi şi caiete la corturile special amplasate în Sectorul 6 în acest sens. 

SFÂNTA PARASCHEVA 2015. Campania umanitară de strângere de rechizite "Dăruim din Suflet pentru Suflet" a fost acompaniată de o altă surpriză oferită copiilor, respectiv "Caravana bucuriei", eveniment desfăşurat în mai multe cartiere din Sectorul 6, unde cei mici s-au putut întâlni cu personajele preferate de desene animate, celebrii Minnie şi Mickey Mouse. 

Etichete: fundatia din suflet pentru suflet, pachete alimentare, Sectorul 6, SFÂNTA PARASCHEVA 2015., Ștefan Florescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h