500 metri cubi de gunoaie, strânse de pe terenurile neîngrijite din Sectorul 2



Aproximativ 500 de m.c. de gunoaie a fost adunate, în această săptămână, de către Primăria Sectorului 2, de pe 11 terenuri ale căror deţinători au dat dovadă de nepăsare şi indiferenţă faţă de proprietăţile lor şi afectează mediul înconjurător.

500 metri cubi de gunoaie, stranse de pe terenurile neingrijite din Sectorul 2
500 metri cubi de gunoaie, strânse de pe terenurile neîngrijite din Sectorul 2

Cu această ocazie, Poliţia Locală a Primăriei Sectorului 2 a aplicat celor vinovaţi 15 amenzi contravenţionale în valoare totală de 37.500 lei pentru neîngrijirea terenurilor în cauză, precum şi pentru lipsa împrejmuirilor.

De asemenea, terenurile au fost incluse în lista proprietăţilor care vor fi supraimpozitate de Primăria Sectorului 2 pentru descurajarea celor care nu se preocupă de întreţinerea lor.

Creşterea temperaturilor, a determinat în ultima vreme intrarea în putrefacţie a gunoaielor depozitate ilegal pe terenurile respective, transformându-le în adevărate focare de infecţie.

Primarul Toader Mugur Mihai a dispus luarea măsurilor necesare în asemenea cazuri, respectiv salubrizarea terenurilor şi sancţionarea contravenţională cu maximul prevăzut de legislaţia în vigoare a celor vinovaţi de indolenţă şi nepăsare.

În perioada următoare, Primăria Sectorului 2 va continua controalele pentru identificarea şi aplicarea de amenzi contravenţionale persoanelor fizice şi juridice care nu-şi întreţin proprietăţile şi atentează grav la sănătatea bucureştenilor.

Etichete: depozitare gunoaie, deşeuri, gunoaie, Mugur Toader Mihai, Sectorul 2

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE