60 de ani de la aderarea României la ONU



O ceremonie dedicată aniversării a 60 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a fost organizată luni. 

60 de ani de la aderarea Romaniei la ONU (Foto stiri.tvr.ro)
60 de ani de la aderarea României la ONU (Foto stiri.tvr.ro)

Secretarul de stat pentru afaceri globale, Carmen Burlacu, a înmânat astăzi, 14 decembrie 2015,  diplome de excelenţă din partea domnului Lazăr Comănescu, ministrul afacerilor externe, în cadrul unei ceremonii dedicate aniversării a 60 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). Evenimentul a avut loc la sediul MAE. Cu această ocazie, secretarul de stat Carmen Burlacu şi coordonatorul rezident al ONU la Bucureşti, Sandie Blanchet, au rostit alocuţiuni.

Ministerul Afacerilor Externe a dorit să-şi exprime astfel aprecierea şi gratitudinea faţă de diplomaţi sau experţi români cu contribuţii şi stagii de activitate îndelungate în domeniul diplomaţiei multilaterale a României la ONU sau în calitate de funcţionari internaţionali ai sistemului ONU.

La ceremonie au participat printre alţii membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai sistemului ONU în România, diplomaţi români.

Etichete: 60 de ani ONU, ceremonie, onu, România

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE