69 de blocuri din Sectorul 1 rămân fără apă caldă și căldură, miercuri



69 de blocuri din zona bulevardului Ion Mihalache din Sectorul 1 al Capitalei rămân, miercuri, fără apă caldă și căldură, anunță RADET. Regia va relua furnizarea agentului termic la ora 24.00.

69 de blocuri din Sectorul 1 raman fara apa calda si caldura, miercuri
69 de blocuri din Sectorul 1 rămân fără apă caldă și căldură, miercuri

"Miercuri, 13 ianuarie 2016, RADET va opri furnizarea apei calde si a agentului termic pentru încalzire la sase puncte termice, care alimenteaza un numar de 69 de blocuri, pâna la ora 24.00, pentru efectuarea unor lucrari programate în zona bulevardului Ion Mihalache din Sectorul 1 al Capitalei", anunță RADET. 

Decizia începerii acestor lucrari a fost luata având în vedere temperaturile exterioare pozitive, precum si prognoza meteo anuntata cu valori în scadere pentru zilele urmatoare, mai spun reprezentanții Regiei. 

Tot în cursul zilei de miercuri, echipele RADET mai efectueaza lucrari de reparatii ale unor avarii, în zona Palatului Cotroceni, pe Bulevardul Geniului din Sectorul 6 si pe Splaiul Unirii între Calea Vitan si Soseaua Mihai Bravu si strada Ion Minulescu din Sectorul 3, care nu afecteaza furnizarea încalzirii si a apei calde catre populatie.

Din durata totala a interventiei la o avarie sau lucrare, perioada cea mai lunga de întrerupere a furnizarii energiei termice catre consumatori este cauzata de golirea instalatiei si ulterior, dupa interventia propriu-zisa, încarcarea sistemului pentru reluarea furnizarii încalzirii si a apei calde catre blocuri.

Reteaua de termoficare, care apartine patrimoniului public al Municipiului Bucuresti, are o vechime de peste 40 de ani. Cei aproximativ 975 km de retea primara si alti 2.970 km de retea secundara nu au fost înlocuiti pâna în prezent.

 

Etichete: apă caldă, Bulevardul Ion Mihalache, căldură, RADET, Sector 1

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE