85.000 de bucureşteni NU pot folosi taxiul. Din ce cauză se întâmplă



85.000 de bucureşteni nu pot folosi taxiul pentru a se deplasa prin Capitală, la nevoie. Şi asta pentru că nicio maşină de profil nu este adaptată pentru persoanele cu handicap locomotor, deşi legea obligă autorităţile să le ofere acestora condiţii decente de transport.

85.000 de bucuresteni NU pot folosi taxiul. Din ce cauza se intampla
85.000 de bucureşteni NU pot folosi taxiul. Din ce cauză se întâmplă

Statul încalcă prevederile Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată de Parlament acum opt ani. Dar şi Constituţia, care garantează dreptul la liberă circulaţie. 

"Am încercat să ne adresăm instanţei, am sesizat şi Avocatul Poporului, am sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Răspunsul este că să avem puţină răbdare. Şi un alt răspuns este că nu sunt bani. Noi am avea dreptul să dăm în judecată statul român, pentru nerespectarea acestei legi", a declarat Francisc Simon, Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România (ONPHR), citat de digi24.ro. 

Preşedintele confederaţiei care reprezintă interesele companiilor bucureştene de taxi confirmă situaţia. O pune însă pe seama intereselor obscure din branşă. Crede că problema poate fi rezolvată dacă autorităţile corectează legea taximetriei.

"Sunt oameni cointeresaţi, care nu vor până la urmă să modifice această lege a taximetriei. Am depus şi noi amendamente la legea taximetriei, în care să fie prevăzut că fiecare dispecerat va avea o maşină pentru persoanele cu dizabilităţi. Exact cum spun normele europene. Cu aceste maşini de 8 plus 1, modificate în aşa fel încât şi aceste persoane cu dizabilităţi să beneficieze de tot confortul şi siguranţa", a precizat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR. 

Etichete: Bucureşti, Capitală, cotar, persoane cu handicap, taxi

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE