9.000 de bucureşteni au luat credite pentru Prima Casă



Locuitorii din Capitală au contractat circa 9.000 de credite de la lansarea Programului Prima Casă, la jumătatea anului trecut, până în prezent. După cum susţin oficialii Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), valoarea garanţiilor acordate de stat pentru împrumuturile bucureştenilor se ridică la 437 milioane de euro, din totalul celor 1,2 milarde euro la nivel naţional.


„52% din garanţiile acordate de Fond sunt pentru achiziţia de apartamente cu două camere, 21% pentru cumpărarea de apartamente cu trei camere, 20% pentru o cameră şi 3% pentru apartamente cu patru camere. La acestea se adaugă 106 garanţii pentru achiziţionarea de case”, a exemplificat Stela Alexandru, reprezentantul Fondului de Garantare. Majoritatea locuinţelor cumpărate de cei din Capitală sunt însă în blocuri vechi, construite în jurul anilor '80, şi mai puţine în complexurile noi de apartamente.


Împrumuturile contractate de bucureşteni, prin Programul Prima Casă, sunt în 99% din cazuri în euro, adică peste 8.940 din total. Restul de doar 25 de credite au fost acordate în moneda naţională. Motivul îl constituie îndeosebi diferenţialul de dobândă de peste trei procente între creditele în valută şi cele în lei care face ca rata lunară la un credit în euro să fie cu până la 115 euro mai mică decât la un împrumut în moneda naţională. Astfel rata lunară la un credit de 57.000 de euro, suma maximă care poate fi acordată prin „Prima Casă” este de 305 euro, în timp ce suma lunară de plată la un împrumut de 420.000 lei (echivalentul a 57.000 de euro) este de 1.800 de lei (420 de euro).

Etichete: apartamente, credit, dobândă, euro, împrumut, lei, locuinţe, Prima Casă

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h