A început amenajarea trotuarelor din Piaţa Unirii, în pas de melc. GALERIE FOTO



Dale sfărâmate, gropi în pavaj și treceri blocate. Așa sunt "întâmpinați" de Primăria Capitalei miile de pietoni care trec zilnic prin Piața Unirii. Deși lucrarea de reabilitare a trotuarelor începută acum aproape un an nu este una de amploare și ar fi trebuit finalizată în maxim câteva luni, amenajările mai mult se deteriorează decât avansează, iar muncitorii cu greu pot fi întâlniți pe șantier.

Lucrările de reamenajare a trotuarelor din Piața Unirii au început în luna noiembrie a anului trecut. De atunci, zona este un calvar pentru pietoni, pavajele au fost mai mult stricate decât reparate, iar situația nu pare să se schimbe prea curând având în vedere că muncitorii nu prea se fac văzuți pe șantier.

Deschis în prag de iarnă, șantierul a fost abandonat mai bine de patru luni, timp în care și puținele amenajări realizate s-au deteriorat. Reînceperea lucrărilor, făcută cu mare întârziere în vara acestui an, s-a produs mai degrabă pe hârtie decât în realitate. Abia de câteva zile, pe trotuarul din faţa magazinului Unirea Shopping Center au fost aduse pavaje pentru amenajarea trotuarului, însă nici acum lucrările nu se mişcă într-un ritm mai alert.

Câteva din pavajele stricate au fost plombate în bătaie de joc și mai multe bariere masive din beton (foto) au fost montate aproape de cele mai aglomerate puncte ale intersecției și împiedică circulația pietonilor. Conform unui răspuns oficial al Administrației Străzilor, furnizat pentru B365.ro, la puţin timp de la începerea lucrărilor, acestea au fost din nou întrerupte în această vară, pentru săparea șanțurilor pentru noua instalație de iluminat public.

În fața magazinului Unirea pietonii își rup picioarele în dale sparte, gropi și șanțuri de mari dimensiuni. Mai mult, aici au apărut și terase sezoniere, care stânjenesc și mai mult pietonii.

La momentul vizitei reporterului B365.ro, pe întregul șantier de la Piața Unirii erau doar patru muncitori.

Șantierul nesfârșit din Piața Unirii îi costă pe bucureșteni 2,5 milioane de lei (500.000 de euro). Lucrările sunt executate de firma Euroconstruct '98, una din firmele preferate ale Primăriei Capitalei, despre care presa a scris în mai multe rânduri că a fost favorizată pentru obținerea unor contracte oneroase pe bani publici. Firma este deţinută de către "regii asfaltului" Dan Besciu şi Sorin Vulpescu, patroni ai restaurantului Golden Blitz. În afară de "amenajarea" trotuarelor din Piața Unirii, Primăria Capitalei a mai contractat firma Euroconstruct pentru reabilitarea Bulevardului Liviu Rebreanu, execuţia lucrărilor la pasajul pietonal de la Piața Romană, pistele de bicicliști distruse, înlocuirea de borduri și alte lucrări de reparații pentru diverse străzi.

Termenul de finalizare anunțat pentru această lucrare este luna septembrie a anului curent. "Vor fi instalati stâlpi ornamentali diferiţi fata de cei montaţi până acum în Capitală, de asemenea, vor fi montate băncuţe pentru odihnă, jardiniere cu flori şi stâlpişori care împiedică parcarea maşinilor pe trotuar", promit reprezentanții Administrației Străzilor.

O situație aproape identică o întâlnim aproape peste tot în centrul Capitalei, pe Bulevardele Nicolae Bălescu și Magheru. Aici Primăria a început lucrările de reabilitare de aproape un an de zile, dar zona arată în continuare deplorabil. Aici spațiile verzi au fost puternic deteriorate în ultimii ani, însă Municipalitatea a ales să înlocuiască arborii de pe marginea bulevardelor cu jardiniere de metal care zac deteriorate și vandalizate. La trotuare lucrează o altă firmă preferată de Primăria Capitalei, Tehnologica Radion, care a beneficiat în ultimii ani de contracte de zeci de milioane de euro, din bani de la bugetul local.

Etichete: Administraţia Străzilor, lucrari unirii, magazinul Unirea, pavaj piata unirii, Piaţa Unirii, Primăria Capitalei, Sectorul 3, trotuare magheru, trotuare Piaţa Unirii, trotuare sparte bucuresti

0/5 COMENTARII
unu
22 aug 06:36
+0
VOTURI
-0
Vai ce bataie de joc. Te tara de ra..ha..t ! Cred ca le pun intentionat cat mai prost...multe placi sunt sparte si le lasa asa, ca sa aiba ce scchimba la anul. Va rog sa faceti urgent un reportaj despre schimbarea iutila a burdurilor ( din nou) ...in parculetul din intersectia sos Iancului cu sos Pantelimor sect. e Bucuresti....
Apropo...de ce nu se sesizeaza ong-urile de mediu, sa protesteze, sa se faca mai multe parcuri....ne umplem de mall-uri dar copii stau ca sardelele inghesuiti in 2 parculete dintre blocuri. Doua cetre comerciale la Electroaparataj, un altul in proiect la Zefirul pe Iancului,un parc ar fi excelent pe locul fabricii Zefirul, daca tot o darama...
vlad
22 aug 03:58
+0
VOTURI
-0
Mama nene, iar jardiniere??? oricum le-ai pune arata ingrozitor. Oricum e ridicol, a fost o iarna usoara, se puteau face lucrarile si iarna... trotuarul ala din fata de la Unirea putea fi facut intr-o saptamana, nu un an!!! Sa mai zic ca lucrarea in sine este foarte urata??? un pavaj prost, inestetic si care trebuie refacut anual. Votati Oprescu pt mandatul 3!!!
Andrei
22 aug 03:25
+0
VOTURI
-0
Pe langa asta, daca primariile ar defiinta de pe trotuare toate baracile cu flori, magazinele si alte lucruri care zac pe trotuare si pe langa faptul ca lasa o mizerie de nedescris, distrug infrastructura si mobilierul stradal, stanjenesc traficul, uitati-va la florariile si gheretele ce stau pe trotuarul din fata Mac de la Romana, unde este un trafic infernal iar lumea nu are loc pur si simplu, din cand in cand mai arunca si cate o galeata cu apa pe trotuar de zici ca suntem in jungla nu in centrul Bucurestiului.Cladirile vechi stau sa cada pt ca nu sunt investitori, iar noi tinem baraci si gherete pe trotuare.Cosuri verzi de gunoi agatate pe stalpi de iluminat, afise peste tot, vrei sa fotografiezi o cladire interesanta dpdv arhitectural, nu poti pt ca de sus pana jos e impanzita de aparate de aer conditionat si antene parabolice.Cand o sa traim si noi ca in Europa si nu India?
vallym
21 aug 18:49
+0
VOTURI
-0
spiridoane, nu l-ati votat voi?videanu, sau base i am contestat toti, dar sincer vedeam mai multe in jurul meu decat acum...aseara ma uitam la pro tv si vedeam fantanile de la unirii intr-o ruina totala si ma intrebam: unde e oprescu?de ce nu iese din barlog acum sa vorbeasca ca la usa cortului?cu ce se ocupa el maie xact?ca nu se vede nimic...aici subscriu
spiridon
21 aug 16:00
+0
VOTURI
-0
Asta e Bucurestiul lui Sorin Oprescu.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE