Concertul lui Robbie Williams de la Bucureşti, în imagini GALERIE FOTO, VIDEO



Peste 60.000 de oameni au participat la concertul lui Robbie Williams de la Bucureşti. Publicul a fost încântat de show, dar foarte multe persoane s-au plâns că au stat la coadă ore întregi pentru a cumpăra apă - chiar și trei ore și jumătate. 

Concertul susţinut de cântăreţul britanic Robbie Williams, în Piaţa Constituţiei, a început în jurul orei 21.00, cu piesa "Let me entertain you", care dă titlul turneului său actual.

Artistul i-a salutat pe cei prezenți în limba română și, spre deosebire de alte dăţi, a știut că show-ul are loc în oraşul nostru. A transmis: "Bună seara, București!"

"Sunt foarte faimos aici, permiteţi-mi să mă prezint: numele meu e Robbie fucking Williams, aceasta este trupa mea şi, pentru următoarele două ore, ne vom distra împreună", a continuat artistul limba engleză.

 

În timpul piesei "Better Man", pe scenă a urcat şi tatăl artistului. Totodată, o fană din public a fost invitată alături de artist.

În cadrul show-ului de la Bucureşti, Robbie Williams a cântat, printre altele, piesele „Feel", „Angels", „Come Undone", „Supreme" şi „She's the One". 

Simona Tache, blogger și jurnalist Cațavencii, povestește pe Facebook, însă, că nu a apucat să se bucure de show: "Să-mi spuneți și mie, vă rog, cum a fost la concert la Robbie Williams. Eu nu am văzut decât ultimele 30 de minute din el. Restul de 3,5 ore de dinainte și de după intrarea omului pe scenă mi le-am petrecut la coadă la apă. 3,5 fucking ore! 3,5 ORE, DAAAAAAAA? Nu sunt sigură că ați înțeles bine, așa că repet:
3,5 ore am stat la coadă la apă! 3,5 ore am stat la coadă la apă! 3,5 ore am stat la coadă la apă! 3,5 ore am stat la coadă la apă! 3,5 ore am stat la coadă la apă!"

VEZI ŞI: Ce ţinută a purtat Delia, în deschiderea concertului Robbie Williams FOTO

Etichete: concert robbie williams, review, Robbie Williams, robbie williams bucuresti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h