Încă un pas pentru modernizarea parcului Drumul Taberei. VIDEO 3D cum va arăta la final



Contractul de finanţare privind modernizarea parcului Drumul Taberei a fost semnat, în septembrie 2011, de ministrul Dezvoltării de la acea vreme, Elena Udrea, şi fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteraş, ambii colegi de partid în PDL. A trecut un an de atunci, dar lucrările nu au început deocamdată. 

A mai fost facut un pas pentru modernizarea parcului Drumul Taberei
A mai fost făcut un pas pentru modernizarea parcului Drumul Taberei

Când a fost semnat contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării, primarul Sectorului 6 de atunci - Cristian Poteraş spunea că noul parc Drumul Taberei va fi gata în septembrie 2012. În realitate, acesta va fi finalizat în 2014.

Pentru a putea începe efectiv lucrările de modernizare, noua administraţie locală de la Sectorul 6 are nevoie de achiziţionarea serviciilor de consultanţă în managementul proiectelor finanţate din fonduri europene şi a dirigenţiei de şantier, după cum a explicat pentru B365.ro Sorin Dina, consilierul primarului de la Sectorul 6, Rareş Mănescu. 

În acest sens, un prim pas a fost făcut, contractul privind achiziţia de servicii de consultanţă în managementul proiectelor cu fonduri europene pentru obiectivul "modernizarea arhitecturală şi peisagistică a Parcului Drumul Taberei" şi "instalarea sistemului de supraveghere video în Parcul Drumul Taberei" fiind atribuit firmei RomActiv Business Consulting SRL pentru suma de 219.942 lei fără TVA. 

Valoarea totală a investiţiei în reamenajarea parcului Drumul Taberei se ridică la aproximativ 18 milioane de euro, banii fiind asiguraţi, în cea mai mare parte, din fonduri europene. În sumă este inclusă şi achiziţia a 13 camere de supraveghere video la care se adaugă 2.290 de metri de fibră optică pentru reducerea poluării vizuale. 

Proiectul de modernizare include regenerarea a aproximativ şapte hectare de spaţii verzi din arealul total al parcului, construirea de trei spaţii de joacă pentru copii, diversificate pe grupe de vârstă, plus utilarea cu 320 de bănci şi 245 de coşuri de gunoi şi modernizarea a peste 25.000 mp de alei din interiorul parcului.

Parcul Drumul Taberei va fi dotat cu fântâni arteziene "tip Nufăr", una cu 60 de jeturi de apă, foişoare pentru practicarea mai multor jocuri de societate, catarg pentru arborarea drapelului ţării, terenuri de sport, pistă de karting, un monument artistic din oţel inoxidabil "Pasărea măiastră", pistă de carting, ambarcader şi debarcader pentru bărci cu vâsle şi o pasarelă pietonală metalică în arcadă, plus loc de joacă pentru câini. 

Aşa va arăta parcul la final.

La proiectele cu fonduri europene, aşa cum este şi cel de modernizare a parcului Drumul Taberei, administraţia locală trebuie să suporte însă consturile neeligibile, respectiv taxa pe valoarea adăugată şi prefinanţarea. Pentru a face rost de aceşti bani, Primăria Sectorului 6 va contracta un credit bancar pe o perioadă de 20 de ani despre care B365.ro a scris aici. 

Etichete: Cristian Poteraş, Elena Udrea, lucrări, parc drumul taberei, Sectorul 6

0/1 COMENTARII
razvan
06 Sep 12:28
+0
VOTURI
-0
Deci Manescu continua proiectele lui Poteras? Hmmm probabil acum comisioanele ajung la Rares si se duce si el la DNA o data cu Poteras

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE