ACCIDENT FOARTE GRAV: 3 MORŢI ŞI 11 RĂNIŢI. Trei handbalişti de la CSU Târgovişte au decedat



Trei handbalişti de la echipa masculină a CSU Târgovişte au murit într-un accident rutier, după ce un autotren încăcat cu cherestea s-a răsturnat peste microbuzul care transporta sportivii. Accidentul a avut loc duminică noapte, pe drumul european E85, la ieşirea din Râmnicu Sărat spre Focşani. În urma impactului, mai multe victime au rămas încarcerate. 

ACCIDENT FOARTE GRAV: 3 MORTI SI 11 RANITI. Trei handbalisti de la CSU Targoviste au decedat (Foto adevarul.ro)
ACCIDENT FOARTE GRAV: 3 MORŢI ŞI 11 RĂNIŢI. Trei handbalişti de la CSU Târgovişte au decedat (Foto adevarul.ro)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, George Creţu, în urma acestui accident a fost activat planul roşu de intervenţie.

"ISU Buzău a trimis la locul accidentului şapte autospeciale, dintre care două de descarcerare, una de transport victime multiple, două ambulanţe SMURD, o autospecială de stingere incendii, o autospecială de primă intervenţie şi comandă. Forţele au fost suplimentate apoi, în sprijin venindu-ne Vrancea, cu un modul SMURD, dar şi ISU Bucuresti - Ilfov cu două autospeciale transport personal victime multiple. De asemenea, SAJ Buzău a trimis şase salvări la faţa locului", a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu.

Sursa citată a precizat că, în primă fază, au fost 14 persoane încarcerate, 11 dintre acestea fiind deja scoase şi transportate la spitalul din Râmnicu Sărat.

Microbuzul implicat în accident transporta echipa masculina de handbal CSU Târgoviște. 3 sportivi dintre sportivi au murit.

Etichete: accident, autotren cherestea, E85, handbal CSU Targoviste, microbuz, morţi

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE