ACCIDENT în BUCUREȘTI, pe podul Băneasa. Cinci victime, inclusiv doi copii FOTO



Un accident de circulaţie s-a produs, miercuri seara, pe podul Băneasa. Cinci oameni, printre care doi copii, au fost răniţi după ce mai multe maşini s-au ciocnit, informează Poliţia Rutieră.

Accidentul a avut loc miercuri seara, pe Drumul Naţional 1, în zona podului Băneasa. În coliziune au fost implicate mai multe maşini, a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Laura Snae.

Accidentul s-a produs din cauza unui șofer care a pierdut controlul volanului autoturismului în care se afla și a intrat într-o mașină care venea din sens opus.

Din informaţiile oferite de Poliţia Rutieră, în accident au fost răniţi cinci oameni, între care doi copii: o fetiță de 5 ani, cu traumatism cranio-cerebral, și un băiețel de 6 ani, cu fractură de femur, care au fost duși la spital cu alte mijloace până la sosirea ambulanțelor SMURD.

Alte două persoane, un bărbat de 40 de ani și o femeie de 35 de ani, cu traumatisme abdominale, au fost transportați la Spitalul Floreasca.

Două persoane au avut nevoie să fie descarcerate, una dintre ele fiind inconştientă. 

În urma accidentului, traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri de mers, traficul pe DN1 fiind deviat pe sub pasarela din zonă.

VEZI VIDEO AICI

Etichete: accident, accident Bucureşti

0/2 COMENTARII
zzz
04 Feb 07:05
+0
VOTURI
-0
aa ... tot balaria aia de bordura joasa nesemnalizata ....
gionel
03 Feb 21:54
+0
VOTURI
-0
Poate, in sfarsit, Polizia rutiera va face ordine si va alunga nesimtitii care parcheaza in fata la Anaf sector 1

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE