ACCIDENT în lanţ pe DN 1: Zece autoturisme au fost implicate



Zece autoturisme au fost implicate, joi dimineaţă, pe DN 1, în apropierea municipiului Sibiu, într-un accident în lanţ produs din cauza poleiului.

ACCIDENT in lant pe DN 1: Zece autoturisme au fost implicate
ACCIDENT în lanţ pe DN 1: Zece autoturisme au fost implicate

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că pe Drumul Naţional 1, în apropierea localităţii Veştem, aflată la câţiva kilometri de municipiul Sibiu, s-a produs o tamponare în lanţ.

În accident, care a avut loc pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea - Sibiu au fost implicate zece autoturisme.

”La faţa locului au fost trimise şi echipaje medicale pentru a acorda îngrijiri eventualelor victime, deşi, deocamdată, nu există informaţii cu privire la existenţa unor victime”, a declarat Elena Welter.

Potrivit acesteia, accidentul s-a produs pe fondul vitezei neadapate la condiţiile meteo, carosabilul în zonă fiind alunecos din cauza poleiului.

Traficul pe sensul de mers Vâlcea – Sibiu este deviat prin localitatea Veştem.

Etichete: accident, accident in lant, DN1, polei, trafic

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE