ACCIDENT SILVIUS PRIGOANĂ. Fiul lui Prigoană a rupt un stâlp şi s-a răsturnat cu bolidul de lux.FOTO



Fiul lui Silviu Prigoană, Silvius, a fost implicat vineri seară într-un accident de circulaţie în localitatea Nima din judeţul Cluj. Potrivit poliţiştilor, tânărul a pierdut controlul bolidului de lux pe care îl conducea, a rupt un stâlp de pe marginea drumului şi s-a răsturnat în afara carosabilului. 

Potrivit martorilor, şoferul se îndrepta cu mașina dinspre Dej spre Gherla, vineri noapte, când au auzit o bubuitură puternică.

Fiul cel mic al lui Prigoană, Silvius Prigoană, de 24 de ani, intrase cu maşina într-un stâlp de pe marginea drumului şi apoi s-a răsturnat în afara carosabilului. 

„În jurul orei 21.00, un bărbat de 24 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN1 C, E 576, cu direcția Dej-Gherla, la intrare în localitatea Nima, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp. În urma impactului, conducătorul auto ar fi suferit leziuni ușoare, fiind transportat la spital. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produss accidentul", a declarat pentru Someșeanul.ro, vineri seara, Carmen Jucan – purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.

Conform martorilor, tânărul ar fi ieşit singur din maşină, după accident. 

Etichete: accident, maşină răsturnată, silvius prigoana

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE