Accidente în Bucureşti, sâmbătă seara: un mort şi un diplomat implicat



Sâmbătă noapte, în Bucureşti au avut loc patru accidente rutiere în care o persoană şi-a pierdut viaţa şi mai multe au fost rănite. Într-unul dintre accidente, protagonistul este un diplomat libanez. 

Accidente in Bucuresti, sambata seara: un mort si un diplomat implicat
Accidente în Bucureşti, sâmbătă seara: un mort şi un diplomat implicat

Unul dintre accidente s-a produs, la puţin timp după miezul nopţii, pe Şoseaua Iancului. Potrivit poliţiştilor, secretarul Ambasadei Liban la Bucureşti a intrat într-un refugiu de tramvai. Şoferul maşinii nu a fost găsit la faţa locului şi nici nu a venit până în prezent la Poliţie să declarare accidentul, a precizat Andrei Codău, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, citat de Mediafax. Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului. 

Un alt accident auto a avut loc pe str. Valea Oltului. Un bărbat de 49 de ani care traversa neregulamentar a fost lovit de un autoturism Audi. Medicii prezenţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Urmele de frână indică poliţiştilor că şi şoferul maşinii avea viteză mare. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că şoferul autoturismului Audi nu consumase băuturi alcoolice. Cercetările sunt continuate de poliţişti, pe numele şoferului fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. 

Tot sâmbătă seara, un alt accident auto s-a produs în apropierea Pasajului Pipera. Un bărbat care mergea haotic pe str. Barbu Văcărescu, după cum susţin martorii, a fost lovit de o dubă. Bărbatul a fost transportat în stare gravă la spital. Şoferul va suporta şi el rigorile legii întrucât, în urma testării cu alcooltestul, a rezultat că acesta avea o alcoolemie de 0,15. 

Un alt accident auto produs în Sectorul 5 al Capitalei a blocat mai multe tramvaie. Astfel, şoferiţa unui Opel care a efectuat un viraj nereușit, prin schimbarea direcției de mers, a ajuns într-un refugiu RATB. Șoferița a intrat în gardul care proteja refugiul RATB. Potrivit declarațiilor celor prezenți la fața locului, mai multe tramvaie, de pe liniile 1, 7, 11 și 25, au rămas blocate pe șine preț de câteva zeci de minute, până la sosirea echipajelor de intervenție ale RATB, care au mutat gardul avariat de pe calea de rulare a tramvaielor.  

Etichete: accidente bucuresti, Capitală, mort

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE