ACCIDENTE în lanţ în Capitală. Două persoane au ajuns la spital



Noapte agitată pe străzile din Capitală. Trei accidente au avut loc, luni noapte, în Bucureşti, două persoane ajungând la spital. Două dintre accidente s-au produs în zona Unirii.

Accident in Capitala
Accident in Capitala

O şoferiţă neatentă a lovit un autoturism care a ricoşat într-o fântână arteziană, pe Bulevardul Unirii. Accidentul a avut loc luni spre miezul nopţii.

Martorii spun ca soferita a lovit autoturismul, la volanul careia se afla un barbat, iar, în urma impactului, acesta a pierdut controlul volanului si a izbit o bordura, apoi marginea unei fantani arteziene, iar de acolo a ricosat inapoi in sosea, relatează stirileprotv.ro.

"Am inteles ca nu a fost vina lui si l-a acrosat un VW Polo, nu stiu, si a intrat in parapetii astia, in fantana asta arteziana", povesteşte un martor.

Tanarul are 32 de ani, este instrumentist, şi ar fi trebuit sa ajunga la un spectacol. In urma accidentului, acesta a fost ranit si transportat la Spitalul Municipal din Capitală.

Un alt accident a avut loc tot în zona Unirii. Un taximetrist care mergea cu viteză mare a intrat într-un camion parcat pe marginea străzii. Taximetristul s-a ales cu răni severe şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca, relatează România TV.

Cu cateva zeci de minute înainte, un alt accident a avut loc pe Strada Sălaj. Un sofer, beat şi fără permis, a lovit trei masini parcate, după accident, acesta plecând de la fata locului. El a fost prins însă de poliţişti.

Potrivit Brigăzii Rutiere, în ultimele 24 de ore, în Capitală, au fost înregistrate 11 accidente rutiere, în urma cărora 11 persoane au fost rănite uşor, iar 2 persoane au fost rănite grav.

Principalele cauze: neacordarea prioritatii de trecere pietonilor care au acest drept; traversarea neregulamentara a pietonilor; neasigurarea la schimbarea direcţiei de deplasare.

Etichete: accident, accident Bucureşti, accidente rutiere Bucuresti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h