Administratorul azilului unde a avut loc incendiul în care un om a murit, pus sub control judiciar



Administratorul azilului din Bucureşti unde a avut loc un incendiu în urma căruia o persoană a murit şi alte 19 au fost rănite a fost plasat, miercuri, sub control judiciar, după ce a fost audiat la Parchetul Tribunalului Bucureşti. Simona Tănase este cercetată pentru ucidere din culpă şi distrugere din culpă, în condiţiile în care azilul funcţiona fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Incendiu Bucuresti
Incendiu Bucureşti
Foto: ISU Bucuresti-Ilfov

Simona Tănase, administratorul azilului, a fost audiată timp de aproximativ patru ore la Parchetul Tribunalului Bucureşti, procurorii începând urmărirea penală în cazul acesteia pentru ucidere din culpă şi distrugere din culpă.

La finalul audierilor, femeia a fost plasată sub control judiciar.

Ea le-a declarat jurnaliştilor că nu are nici o vină pentru ceea ce s-a întâmplat şi că atunci când a deschis azilul de bătrâni a vrut să facă un bine. Femeia a mai susţinut că nu a avut niciun beneficiu, ea cheltuind pe medicamente şi hrană banii primiţi, scrie news.ro.

Pentru joi, a fost chemată la audieri asociata Simonei Tănase.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a început, sâmbătă, urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în cazul azilului de bătrâni care a luat foc sâmbătă dimineaţă şi care funcţiona fără autorizaţie de securitate la incendiu.

O persoană a murit, iar alte 19 au fost transportate la spital în urma incendiului puternic izbucnit sâmbătă dimineaţă, stins de pompieri după aproximativ şase ore, la un azil de bătrâni din sectorul 3 din Capitală. Bătrânii au fost duşi la spitalele Floreasca, Pantelimon, Bagdasar, Spitalul Universitar şi la Spitalul Judeţean Ilfov. Flăcările s-au extins şi la alte două clădiri, dintre care un service auto.

Azilul de bătrâni nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, a anunţat ISU Bucureşti – Ilfov.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a început, sâmbătă, urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în acest caz.

Etichete: incendiu, incendiu azil, incendiu București

0/7 COMENTARII
EssaeeyPaymn
30 Jan 05:47
+0
VOTURI
-0
Running late with the deadline for your work? Then we are your reliable assistant in paper help.

Get ready to ask for our assistance when you need essays, research or course works, reports, case studies, etc.
Our experts have seen it all and are ready to start working on your assignment right away. Go for it!

Get an essay or any other homework writing help


http://bit.ly/2ykp1Qw

buy cheap essay land
write my custom paper cocktail napkins
write my paper dynamite
write my custom paper yrdsb
pay someone write my millcraft paper akron ohio
do my temporary assignment duty
what should i write my paper monique talks about yvette wilson
need someone write my research paper fmla
buy an essay qbasic
help writing i want my paper back soundboard
pay someone do my example english essay pmr
help cant do my essay iii face weight
buy free essay qwikster
buy nursing essay rv rentals
do my english essay yyc
write my psychology paper mm ruler
buy literary analysis persuasive essay air pollution
write my persuasive paper uv coating equipment
write my psychology how to make a paper cd case
pay someone do my sample essay mph
pay to write my paper pumpkin stampin up
buy cheap essay mjm
help cant do my essay kp.org
write my paper apa yf-23
write my english treasure hunt paper nj
buy personal narrative essay tdlr
place buy essay cj corona
buy good essay xtu
buy essays yxta
writing my essay nva
do my assignment nfc
type my essay qconline
can do my essay nk nasza
write my philosophy paper ketchup cups


http://tinyurl.com/y9wrk5dt
Zlobtooke
20 Dec 12:13
+0
VOTURI
-0
If you’re interested in winning millions, then I’m here to help!
At Casino you can play over 450 world-class games and I’m giving you an exclusive Welcome Bonus to get you stuck into winning.
Use it today to increase your chances of hitting our jackpots.
All you have to do is sign up today and watch the rewards come rolling in.
skyliteboom.com
Prepare to hit the big time
Hacer giros para ganar millones
Holen Sie sich spinnen, um Millionen zu gewinnen
http://i63.tinypic.com/ofdmds.jpg
Presedintele Partidului Vietii Autentice
15 Oct 08:34
+0
VOTURI
-0
cuvinte despre: gigi becali il blesteama pe iisus cristos pentru anii de parnai in care a stat. s-a inteles cu
satana ca sa iasa din parnai si cu satana a ramas in gandire si in simtire. gigi becali ii prosteste pe altii ca
ba ca e george, ba ca e gheorghe, acelasi drac, da-l dracu. gigi becali e adeptul altor religii nu mai este fidel
crestinismului. e un escroc. la puscarie sa se duca gigi becali iarasi.

sa trimiteti mai departe mesaju. cine imi va modifica, sterge ceva din cele scrise sa fie exterminat. doar la nume si
prenume in formular la completare trebuie pus alt nume si prenume, restu copy paste.
carla
11 Oct 15:20
+0
VOTURI
-0
Oferta de împrumut și investiții pentru a începe anul nou 2018

Mă adresez oricărei persoane care are nevoie de acțiunile pe care le acord credite de la 3000 € la 90.000.000 € pentru orice persoană capabilă să o ramburseze cu o rată a dobânzii de 2% la 5% l și un interval de timp cuprins între 1 și 15 ani, în funcție de suma solicitată.
Fac acest lucru în următoarele domenii:

- Imprumut financiar
- Credit imobiliar
- împrumut de investiții
- Credite pentru automobile
- Datoria de consolidare
- Răscumpărarea creditelor
- Credite personale
- Ești blocat.

Dacă sunteți într-adevăr în nevoie, vă rugăm să-mi e-mail pentru mai multe informații.
Vă rugăm să mă contactați prin e-mail: carlamorino01@gmail.com

email: carlamorino01@gmail.com

email: carlamorino01@gmail.com
TJosephhus
11 Oct 01:08
+0
VOTURI
-0
http://bit.ly/2hiePjo - BrainRush – натуральное средство на основе мицелл, вытяжек и концентратов лекарственных растений с добавлением глицина, биотина и комплекса витаминов В.
Улучшает передачу нервных импульсов и работу всех отделов головного мозга, помогает при нарушениях функции памяти.
BrainRush легко усваивается организмом и начинает действовать максимально быстро, дополнительно воздействует на функции эндокринной, имунной и нервной систем.
Эффективен в любом возрасте.

http://tinyurl.com/yb9h9jty - BRAINRUSH – ЭТО УНИКАЛЬНОЕ СЕРТИФИЦИРОВАННОЕ СРЕДСТВО

Не содержит ГМО Не содержит вредных для здоровья красителей.
Не содержит вредных для здоровья консервантов.
Не имеет противопоказаний.
Запатентованный синергический фитокомплекс.

http://ow.ly/DzTd30e46cE - BRAINRUSH исключительно натуральные компоненты, не наносящие вреда организму.
Активные вещества корневища солодки, шалфея и пустырника пятилопастного повышают устойчивость нервных клеток к кислородному голоданию, активизируют
умственную деятельность, способствует улучшению памяти и сна.
nnnx
05 Oct 20:51
+0
VOTURI
-0
Ziceți ceva și de transportul public al capitalei!https://petitieonline.net/petitie/04526149.Semnați,oameni buni!Capitala are nevoie de M5 până în 2020 integral!
Creatorul Arhitectului
05 Oct 09:38
+0
VOTURI
-0
informatie despre: danacu viorel este un profesor trasnit, care vorbeste numai el in francmusonerie, ca sa-si plaseze
cunoasterea si apoi vine dupa ia si isi taie adeptii pana ii nenoroceste. este un bolnav nenorocit care i-a zeci de
pastile pe zi.

informatie despre: gigi becali este un puscarias nenorcit, bolnav de boala de oase, care cerseste la toti tratament, ca
nebunu, cu bani dubiosi de la terenuri luate cu 1 cent si vandute repede cu 1 mie de euro, adica profit de 100 de mii
la suta.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE