Administratorul judiciar al ELCEN: Sistemul de termoficare al Capitalei funcţionează nelegal



Administratorul judiciar al ELCEN, Sierra Quadrant, a transmis, joi, că semnarea contractului cadru cu ELCEN este tergiversată de conducerea companiei municipale Termoenergetica Bucureşti, noul distribuitor de energie termică al Capitalei.

Caldura in calorifere
Căldură în calorifere

"În paralel, continuând politica de forţă impusă de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) care a obligat ELCEN să livreze apa caldă gratis către RADET, Termoenergetica solicită ELCEN să furnizeze agent termic pe baza unor comenzi zilnice, în afara contractului, adică nelegal", se arată în comunicat.

La aproape 30 de zile de la şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în care s-a decis majorarea de capital a Termoenergetica cu aproximativ 650 milioane de lei, PMB nu a transferat niciun leu în conturile societăţii, potrivit companiei.

"Acest lucru înseamnă că Termoenergetica, urmând modelul RADET, va primi energie termică gratis de la ELCEN şi va acumula datorii, fiind lipsită totodată de capitalul de lucru necesar pentru plata salariilor şi pentru reparaţiile reţelei de conducte. În prezent, datoriile curente neîncasate de ELCEN au ajuns la cca 250 milioane de lei, fără a lua în calcul datoria istorică de 3,7 miliarde de lei", se arată în comunicat.

În tot acest timp, acţiunile de imagine ale PMB pentru care sunt cheltuite sute de milioane de lei s-au intensificat, ceea ce ar demonstra dezinteresul pentru problemele structurale cu care se confruntă oraşul, potrivit administratorului.

"Atragem din nou atenţia că această abordare afectează substanţial situaţia economică a ELCEN, societate aflată deja în insolvenţă, care face eforturi deosebite de a duce la îndeplinire planul de reorganizare", se arată în comunicat.

Compania consideră că este un semnal de alarmă refuzul conducerii primăriei de a constitui o garanţie cuprinsă în contractul cadru menită să asigure recuperarea creanţelor ELCEN, care ar reprezenta şi o dovadă a bunei credinţe şi o garanţie inclusiv a faptului că nu se doreşte urmarea modelului RADET.

 

Etichete: administrator judiciar, Bucureşti, ELCEN, RADET, termoenergetica

0/7 COMENTARII
Nume*
15 apr 22:04
+0
VOTURI
-0
Rogelio barn fotbollströjor fotbollströjor, webbplats ett
stort utbud av produkter för barnvi har fotbollsskor, fotbollströjor barn, sportkläder och flera andra barnprodukter fotbollströjor.

Antho
Diana Hanganut
06 ian 11:18
+0
VOTURI
-0
Când l-am găsit pe doctorul Ogume, aveam nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vraja de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, prietenul meu a început să-mi trimită mesaje din nou și m-a simțit oribil pentru ceea ce mi-a trecut. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis pentru mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat Dr. Ogume, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Recomand pe dr. Ogume oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogumenspellcaster@gmail.com. Sunați-l sau adăugați-l pe whatsapp prin: +2348069032895
Nume*
15 dec 02:59
+0
VOTURI
-0
I'm really enjoying the design and layout of your blog.
It's a very easy on the eyes which makes it much more enjoyable for me to come here and visit more often.
Did you hire out a developer to create your theme?
Excellent work!
PSG Trøje
Nume*
14 dec 22:54
+0
VOTURI
-0
Way cool! Some extremely valid points! I appreciate
you penning this write-up and the rest of the site is also
very good.

Dortmund Drakt Barn
Nume*
14 dec 20:55
+0
VOTURI
-0
Right here is the perfect webpage for anybody who really wants to understand this
topic. You realize so much its almost tough to argue with you (not that
I actually will need to匟aHa). You certainly put a fresh spin on a topic that's been discussed for a long time.
Great stuff, just wonderful!

Maglia Tottenham Hotspurs Bambino
Nume*
14 dec 18:33
+0
VOTURI
-0
Hi, i think that i saw you visited my weblog thus i came to 搑eturn the favor?I am attempting
to find things to improve my site!I suppose its ok
to use some of your ideas!!
Arsenal Tøj
Nume*
14 dec 04:09
+0
VOTURI
-0
Inspiring story there. What happened after? Thanks!

Maglia AC Milan Bambino

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE