ADMITERE FACULTATE 2018. Universitatea București pune la dispoziţie 4.250 de locuri la buget



Universitatea din București pune la dispoziția absolvenților de liceu, licență și master, la admiterea din 2018, un număr de peste 7.400 de locuri la buget. Dintre acestea, 4.250 de locuri sunt pentru studiile universitare de licență.

Admitere facultate
Admitere facultate

Pentru programele de licență și master, înscrierile la facultățile Universității din București se desfășoară în perioada 6 – 26 iulie 2018, iar data limită de afișare a rezultatelor este 29 iulie 2018. În schimb, pentru programele de doctorat, perioada de înscriere este cuprinsă între 3 și 20 septembrie 2018.

Este important de precizat faptul că fiecare facultate are propriul calendar, cuprins în perioada mai sus-menționată. Datele pot fi consultate de toți cei interesați pe website-urile facultăților, precizează conducerea Universităţii din Bucureşti într-un mesaj postat pe site-ul instituţiei.

Pentru studiile universitare de licență, Universitatea din București pune la dispoziție un număr de 4.250 de locuri bugetate. Astfel, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine oferă 446 de locuri, Facultatea de Chimie 134 de locuri, iar Facultatea de Filosofie, 98. De asemenea, Facultatea de Fizică pune la dispoziția candidaților un număr de 129 de locuri, Facultatea de Drept 273 de locuri, iar Facultatea de Istorie 185 de locuri.

Pentru candidații la studii universitare de master, Universitatea din București oferă un număr de 2.865 de locuri bugetate. Dintre acestea, 345 sunt oferite de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, 130 de Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, iar 259 de Facultatea de Litere. În plus, Facultatea de Geografie pune la dispoziția candidaților un număr de 257 de locuri, Facultatea de Matematică și Informatică 181 de locuri, iar Facultatea de Administrație și Afaceri 181 de locuri.

Informații detaliate cu privire la admiterea la programele de licență și master pot fi consultate pe website-ul dedicat admiterii la Universitatea din București: www.admitere.unibuc.ro.

În ceea ce privește programele de studii universitare de doctorat, perioada de înscriere este cuprinsă între 3 – 20 septembrie 2018. Pentru cei care doresc să candideze la una dintre școlile doctorale, Universitatea din București pune la dispoziție un număr de 288 de locuri bugetate, dintre care 144 cu bursă.

Pentru a veni în sprijinul candidaților, Universitatea din București le oferă cazare gratuită în căminul „Leu C", în limita locurilor disponibile, pentru 3 nopți. Cazarea va fi posibilă în baza prezentării, la administrația căminului, a legitimației de concurs și a actului de identitate.

Universitatea din București va comunica periodic informații cu privire la calendarul, numărul de locuri, precum și situația înscrierilor. Toți cei interesați sunt invitați să urmărească pagina de Facebook a Universității din București (https://bit.ly/2vQna58), precum și website-urile UniBuc.ro, www.admitere.unibuc.ro, și cele ale facultăților. Datele de contact ale facultăților pot fi accesate aici.

Etichete: admitere, admitere bucuresti, Universitatea Bucureşti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h