ADMITERE LICEU 2014, după REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ. LISTA liceelor unde eşti admis cu media 2



ADMITERE LICEU 2014, după REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ:  La circa 322 de licee din ţară vor urma cursurile elevi care au avut media de admitere cuprinsă între 2 şi 3. Anul acesta, aproape 16.000 de elevi vor începe din toamnă cursurile liceale,cu toate că au media de admitere la liceu mai mică decât 5, arată statisticile de la Ministerul Educaţiei.

ADMITERE LICEU 2014, dupa REPARTIZARE COMPUTERIZATA. LISTA liceelor unde esti admis cu media 2
ADMITERE LICEU 2014, după REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ. LISTA liceelor unde eşti admis cu media 2

ADMITERE LICEU 2014, REPARTIZARE COMPUTERIZATA:

15.791 de absolvenţi de clasa a VIII-a au luat note de 1 si 2 la EVALUAREA NATIONALA, dar au intrat la lice.

Anul acesta, media de admitere în liceu a fost reprezentată de media notelor de la examen (75%) şi media claselor V-VIII (25%).

Există elevi care au avut o medie puţin peste 5 în cei patru ani de gimnaziu şi care nu au reuşit să rezolve niciun exerciţiu la probele de evaluare de la română şi matematică. Admişi acum la liceu cu medii de 2 - 3, toşi aceştia vor fi aşteptaţi, peste patru ani, să susţină examenul de bacalaureat.

ADMITERE LICEU 2014, REPARTIZARE COMPUTERIZATA:

Dintre cei care au intrat la liceu cu medii mici, 13.237 de elevi au fost admişi la licee tehnologice şi 1.857 de elevi la licee teoretice.

Cele mai multe licee cu elevi admişi cu medii între 2 şi 3 sunt în Bucureşti - 14, Arad- 12, Argeş -16, Botoşani- 12, Braşov-11, Caraş-Severin -13, Dâmboviţa - 13 , Dolj- 17 , Hunedoara - 12, Mehedinţi -10, Neamţ-12, Olt-12, Teleorman-10 şi Vâlcea -12.

Inspectorii şcolari spun că de vină pentru admiterea cu note mici este metodologia care le permite elevilor să se înscrie la liceu în orice condiţii.

ADMITERE LICEU 2014, REPARTIZARE COMPUTERIZATA:

„Este foarte greu să reuşeşti la bacalaureat cu astfel de medii. Aceşti elevi intră într-un program remedial din clasa a IX-a, un program prin care încercăm să-i aducem la nivelul cunoştinţelor pe care ar trebui să-l aibă. Cu unii dintre ei reuşim, cu alţii nu se poate însă, nu trebuie să ne ascundem", a spus Florea Bercea, inspector general la Dolj pentru Gandul.info.

Felicia Man, inspector general la Olt, spune că munca profesorilor de la liceele unde elevii au fost admişi cu note mici va fi mult mai grea. "Rezultatele nu se vor vedea imediat, şi nu trebuie judecate liceele după rezultatele de la bacalaureat dacă au avut elevi intraţi la liceu cu astfel de note. Munca profesorului va fi mult mai grea pentru a-l aduce pe elevul de 3 la 5. Trebuie evaluată activitatea elevului de la şcoala generală", a spus Felicia Man. Acesta arată că în judeţul Olt există mai multe programe remediale pentru elevii care au intrat cu note mici la liceu, programe finanţate din fonduri europene.

ADMITERE LICEU 2014, REPARTIZARE COMPUTERIZATA:

Liceele unde media de admitere la liceu este între 2 şi 3:

LICEUL TEHNOLOGIC "PETRU PONI" – specializarea - Chimie industriala- 2.50

COLEGIUL TEHNIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ "DUMITRU MOTOC" - specializarea industrie alimentară - 2.50

LICEUL TEHNOLOGIC "DIMITRIE GUSTI" -specializarea- Mecanica- 2.52

COLEGIUL TEHNIC MECANIC "GRIVITA" - Mecanica -2.57

COLEGIUL TEHNIC "MIHAI BRAVU" - Mecanica- 2.57

LICEUL TEHNOLOGIC "DRAGOMIR HURMUZESCU" -Electric-2.62

COLEGIUL TEHNIC "DINICU GOLESCU"- Electronica automatizari-2.69

COLEGIUL TEHNIC FEROVIAR "MIHAI I"-Electric-2.71

LICEUL TEHNOLOGIC "THEODOR PALLADY" - Electric- 2.73 si Mecanica- 2.99

COLEGIUL TEHNIC "IULIU MANIU"- Mecanica-2.77

COLEGIUL TEHNIC "DIMITRIE LEONIDA"-Mecanica-2.83

COLEGIUL TEHNIC "CAROL I"-Mecanica-2.92

COLEGIUL TEHNIC "ANGHEL SALIGNY"-Protectia mediului-2.93

ADMITERE LICEU 2014, REPARTIZARE COMPUTERIZATA:

LICEUL TEHNOLOGIC din SEBEŞ – specializarea Industrie textilă şi pielărie -2.26

LICEUL "CORNELIU MEDREA" din ZLATNA- specializarea Electronica automatizări-2.36

COLEGIUL TEHNIC "ALEXANDRU DOMSA" ALBA IULIA-Electric -2.44

LICEUL TEHNOLOGIC SILVIC CIMPENI- Mecanica-2.58

COLEGIUL TEHNIC "I. D. LAZARESCU" CUGIR- Electronica automatizari-2.89

LICEUL TEHNOLOGIC "TIMOTEI CIPARIU" BLAJ - Mecanica-2.98

ADMITERE LICEU 2014, REPARTIZARE COMPUTERIZATA:

LICEUL TEHNOLOGIC SANTANA -specializarea Economic -2.29, Mecanică-2.71 si Stiinte Sociale-2.79

LICEUL TEORETIC CERMEI - specializarea Ştiinte ale Naturii-2.46

COLEGIUL TEHNIC "AUREL VLAICU" ARAD- Electric-2.65 si Mecanică-2.90

LICEUL TEHNOLOGIC "MOGA VOIEVOD" HALMAGIU-Turism si alimentatie-2.69

LICEUL TEHNOLOGIC DE ELECTRONICA SI AUTOMATIZARI "CAIUS IACOB" ARAD -Electric-2.70, Electronica automatizari- 2.80

COLEGIUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE ALIMENTARA ARAD-Agricultura - 2.76

LICEUL TEHNOLOGIC CHISINEU CRIS-Constructii, instalatii si lucrari publice - 2.77

LICEUL TEORETIC SEBIS - Fabricarea produselor din lemn - 2.82

LICEUL "ION BUTEANU" GURAHONT-Silvicultura - 2.88

LICEUL TEHNOLOGIC BELIU-Economic - 2.88

LICEUL TEORETIC "GHEORGHE LAZAR" PECICA- Fabricarea produselor din lemn - 2.99

LICEUL TEHNOLOGIC "FRANCISC NEUMAN" ARAD- Estetica si igiena corpului omenesc - 2.98

Admitere Liceu 2014 Argeş. Sunt 16 licee unde mediile de admitere pe diverse specializări sunt cuprinse intre 2 şi 3

LICEUL TEHNOLOGIC NR.1 din MĂRĂCINENI –specializarea Industrie alimentara -2.16

LICEUL TEHNOLOGIC -Estetica si igiena corpului omenesc-2.21, Comert - 2.65, Mecanica - 2.45

LICEUL TEHNOLOGIC COSTESTI Mecanica- 2.29, Matematica-Informatica - 2.76, Electromecanica - 2.70

COLEGIUL TEHNIC "DIMITRIE DIMA" -Electric- 2.30, Mecanica - 2.58, Constructii, instalatii si lucrari publice- 2.82

LICEUL TEHNOLOGIC ASTRA-Electric-2.31, Electronica automatizari - 2.76, Mecanica-2.99

LICEUL TEHNOLOGIC LIVIU REBREANU-Mecanica-2.32

LICEUL TEHNOLOGIC AUTO CAMPULUNG - Mecanica - 2.96

COLEGIUL TEHNIC CÂMPULUNG Comert -2.95, Mecanica - 2.47

LICEUL TEHNOLOGIC VICTOR SLAVESCU - Protectia mediului- 2.89, Fabricarea produselor din lemn-2.98

COLEGIUL TEHNIC CÂMPULUNG Electromecanica- 2.88

LICEUL TEHNOLOGIC CONSTANTIN BRÂNCUŞI - Mecanica -2.79, Fabricarea produselor din lemn -2.36

LICEUL TEHNOLOGIC CONSTANTIN DOBRESCU- Agricultura-2.65

LICEUL TEHNOLOGIC I.C. PETRESCU Mecanica -2.50

LICEUL TEHNOLOGIC DINU BRATIANU Mecanica -2.41

LICEUL TEHNOLOGIC PETRE IONESCU MUSCEL Mecanica - 2.9

ADMITERE LICEU 2014, REPARTIZARE COMPUTERIZATA:

COLEGIUL TEHNIC "PETRU PONI" din ONEŞTI - specializarea Resurse naturale şi protecţia mediului - 2.30

COLEGIUL TEHNIC "DUMITRU MANGERON" BACAU- Electric - 2.93

COLEGIUL "GRIGORE ANTIPA" BACAU- Industrie alimentara - 2.90

LICEUL TEHNOLOGIC "PETRU RARES" BACAU Mecanica - 2.86

LICEUL TEHNOLOGIC "J.M.ELIAS" SASCUT Mecanica - 2.83

COLEGIUL TEHNIC "ION BORCEA" BUHUSI- Constructii, instalatii si lucrari publice - 2.71

COLEGIUL TEHNIC "LETEA" BACAU - Industrie alimentara - 2.53

COLEGIUL TEHNIC "GRIGORE COBALCESCU"MOINESTI - Mecanica - 2.52

Admitere Liceu 2014 Bihor. Sunt 9 licee unde cea mai mică medie cu care elevii au fost admişi a fost cuprinsă între 2 si 3

LICEUL TEHNOLOGIC NR.1 din DOBREŞTI - specializarea Industrie textilă şi pielărie-2.49, Mecanica -3.00

LICEUL TEHNOLOGIC NR.1 SUPLACU DE BARCAU - Mecanica - 2.99

LICEUL TEHNOLOGIC NR.1 SALONTA - Agricultura- 2.97

LICEUL TEHNOLOGIC NR. 1 CADEA- Industrie alimentara- 2.96

LICEUL TEORETIC "ARANY JANOS" SALONTA Comert - 2.90

COLEGIUL TEHNIC "TRAIAN VUIA" ORADEA - Electronica automatizari- 2.88

LICEUL TEORETIC "HORVATH JANOS" MARGHITA Filologie -Limba maghiara- 2.85

COLEGIUL TEHNIC "CONSTANTIN BRANCUSI" ORADEA Economic - 2.74

LICEUL TEHNOLOGIC "HOREA" MARGHITA-Comert- 2.74

ADMITERE LICEU 2014, REPARTIZARE COMPUTERIZATA:

COLEGIUL TEHNIC "GRIGORE MOISIL" din BISTRIŢA- specializarea Mecanica- 2.26

LICEUL TEHNOLOGIC "HENRI COANDA" BECLEAN- Mecanica- 2.87

LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL BECLEAN- Agricultura - 2.69

LICEUL TEORETIC "CONSTANTIN ROMANU VIVU" TEACA - Comerţ - 2.57

LICEUL TEHNOLOGIC "LIVIU REBREANU" MAIERU- Mecanica- 2.98

LICEUL TEHNOLOGIC FELDRU - Mecanica - 2.93

ADMITERE LICEU 2014, REPARTIZARE COMPUTERIZATA:

LICEUL "DEMOSTENE BOTEZ" TRUSEŞTI -specializarea Resurse naturale şi protecţia mediului-2.42

LICEUL TEHNOLOGIC TODIRENI - Comert - 2.78, Industrie textila si pielarie - 3.00

LICEUL TEHNOLOGIC COTUSCA- Protectia mediului - 2.72

LICEUL TEHNOLOGIC "AL.VLAHUTA" SENDRICENI - Mecanica - 2.60

LICEUL TEHNOLOGIC "PETRU RARES'' BOTOSANI- Protectia mediului - 2.57, Mecanica - 2.56

LICEUL "REGINA MARIA" DOROHOI- Comert- 3.06

LICEUL TEHNOLOGIC PLOPENII MARI - Industrie alimentara - 2.97, Industrie textila si pielarie - 2.93

LICEUL "ALEXANDRU CEL BUN'' BOTOSANI Filologie - 2.92

LICEUL "DIMITRIE NEGREANU" BOTOSANI- Mecanica - 2.91

COLEGIUL TEHNIC "GHEORGHE ASACHI" BOTOSANI - Mecanica - 2.89

LICEUL TEHNOLOGIC BUCECEA - Industrie alimentara - 2.83

LICEUL TEORETIC "ANASTASIE BASOTA" POMIRLA -Ştiinte ale Naturii - 2.80

ADMITERE LICEU 2014, REPARTIZARE COMPUTERIZATA:

LICEUL TEHNOLOGIC "CONSTANTIN NICOLAESCU-PLOPSOR" PLENITA - Electric - 2.30

LICEUL TEHNOLOGIC "PETRE BANITA" CALARASI - Mecanica - 2.27, Industrie alimentară - 2.27 , Agricultura - 2.26, Economic -2.54

COLEGIUL TEHNIC DE ARTE SI MESERII "CONSTANTIN BRANCUSI" CRAIOVA - Electronica automatizari- 2.95

LICEUL TEHNOLOGIC DE TRANSPORTURI AUTO CRAIOVA - Electric - 2.94, Electronica automatizari -2.46

LICEUL TEHNOLOGIC "GEORGE BIBESCU" CRAIOVA - Mecanica - 2.82

LICEUL TEHNOLOGIC TRANSPORTURI CAI FERATE CRAIOVA - Electric - 2.82, Industrie textila si pielarie-2.51

LICEUL "TRAIAN VUIA" CRAIOVA - Electric - 2.81

COLEGIUL TEHNIC "STEFAN MILCU" CALAFAT - Agricultura - 2.78

LICEUL "MATEI BASARAB" CRAIOVA - Comert - 2.77

COLEGIUL "STEFAN ODOBLEJA" CRAIOVA - Electromecanica - 2.64 , Electric - 2.34

LICEUL TEORETIC "GEORGE ST. MARINCU" POIANA MARE - Agricultura - 2.56

LICEUL TEHNOLOGIC AUTO CRAIOVA - Mecanica - 2.33

LICEUL TEHNOLOGIC "HORIA VINTILA" SEGARCEA - Mecanica- 2.33

LICEUL TEHNOLOGIC "ING. IONETE AURELIAN" MALU MARE- Agricultura- 2.31

ADMITERE LICEU 2014, REPARTIZARE COMPUTERIZATA:

COLEGIUL TEHNIC "TRAIAN VUIA", LOCALITATEA GALATI - specializarea Mecanica-2.82

LICEUL TEHNOLOGIC "TUDOR VLADIMIRESCU", COMUNA TUDOR VLADIMIRESCU - Stiinte ale Naturii- 2.94

LICEUL TEHNOLOGIC NR.1, COMUNA COROD -Agricultura- 2.91

LICEUL TEHNOLOGIC "ANGHEL SALIGNY", LOCALITATEA GALATI- Constructii, instalatii si lucrari publice- 2.91

COLEGIUL TEHNIC DE ALIMENTATIE SI TURISM "DUMITRU MOTOC", LOCALITATEA GALATI -Turism si alimentatie- 2.91

Admitere Liceu 2014 Giurgiu. La 8 licee media de admitere este cuprinsă intre 2 şi 3

LICEUL TEHNOLOGIC NR.1 PRUNDU-specializarea Agricultura - 2.25

LICEUL TEHNOLOGIC "MIHAI VITEAZUL" CALUGARENI -specializarea Agricultura - 2.27, Mecanica- 2.37

COLEGIUL TEHNIC 'VICEAMIRAL IOAN BALANESCU' - Electric- 2.97, Mecanica- 2.85

LICEUL "UDRISTE NASTUREL" HOTARELE - Matematica-Informatica - 2.92

LICEUL TEHNOLOGIC NR.1 COMANA - Silvicultura - 2.57

LICEUL TEORETIC "NICOLAE CARTOJAN" - Filologie Liceal - 2.45

LICEUL TEHNOLOGIC "MIRON NICOLESCU"- Protectia mediului- 2.39

LICEUL TEHNOLOGIC GIURGIU- Mecanica- 2.32

ADMITERE LICEU 2014, REPARTIZARE COMPUTERIZATA:

LICEUL TEHNOLOGIC BILTENI- specializarea Mecanica - 2.41

LICEUL TEHNOLOGIC TISMANA - Turism si alimentatie - 2.93

LICEUL TEHNOLOGIC BIRSESTI - Agricultura - 2.92

 

Lista completă, pe Gandul.info.

Etichete: admitere liceu, repartizare computerizata

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h