Adrian Botez, liderul grupării "Academia Infractorilor", condamnat la 24 de ani de închisoare



Adrian Marin Botez, liderul grupării 'Academia Infractorilor', a fost condamnat definitiv, joi, de magistrații Curții de Apel București la 24 de ani, două luni și 20 de zile de închisoare.

Adrian Botez
Adrian Botez

Tribunalul Bucureşti a pronunţat pe 29 aprilie o decizie, în primă instanţă, pentru nouă inculpaţi din dosarul "Academia Infractorilor", acuzaţi de DIICOT de numeroase fapte cu violenţă. Liderul grupării a fost condamnat iniţial la 30 de ani de detenţie, cei nouă inculpaţi primind atunci, cumulat, peste 60 de ani de închisoare.

Curtea de Apel Bucureşti a decis joi ca pedeapsa lui Adrian Botez, zis "Ţîţă", să fie redusă la 24 de ani, două luni şi 20 de zile. Pe lângă Adrian Botez, au mai fost condamnate alte opt persoane, una dintre ele cu suspendare.

Alexandra Gheorghiu, a primit trei ani de închisoare cu suspendare, Florin Pădureanu, a luat trei ani şi 11 luni de închisoare, Florin Diţă, patru ani şi două luni de închisoare, Cătălin Ispas, patru ani şi cinci luni, Constantin Mihai, patru ani şi cinci luni, Petre Munteanu a primit patru ani şi cinci luni de închisoare, Petre Movilă, patru ani şi şapte luni de închisoare iar Cosmin Rusu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare.

În dosarul "Academia Infractorilor", pentru alte opt persoane, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să disjungă cauza.

"Disjunge cauza cu privire la inculpaţii Popa (fost Purice) Vasilică, Savu Florin Mircea, Niţă Andreea Ioana, Chirilă-Ilinca Gabriela, Gliga Adolf, Bostan Constantin Gheorghiţă, Martiniuc Mihail Alexandru, Chindea Petruţ Adrian şi Ursu Laurenţiu Dorel şi, în integralitate, acţiunea civilă şi dispune înregistrarea dosarului nou format la registratura penală a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală. Fixează termen de judecată la data de 6 mai 2016, complet C8, ora 08,30", se arată în decizie.

Liderul grupării "Academia Infractorilor", Adrian Botez, şi 17 locotenenţi ai acestuia, organizaţi pe criterii militare, au fost trimişi în judecată, pentru 27 de tâlhării comise în Marea Britanie, Belgia, Italia, Franţa, Germania, Austria şi Danemarca, în octombrie 2015.

DIICOT a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti, pentru constituire sau aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, instigare şi complicitate la tâlhărie calificată, instigare la furt calificat, favorizarea făptuitorului şi tăinuire.

În cursul urmăririi penale s-au administrat probatorii care au demonstrat legătura între 29 de infracţiuni, dintre care 27 de tâlhărie sau tentative de tâlhărie, comise în Marea Britanie, Belgia, Italia, Franţa, Germania, Austria şi Danemarca, alte două fiind infracţiuni de furt calificat comise în Andora şi Marea Britanie.

Etichete: ACADEMIA INFRACTORILOR, Adrian Botez, Adrian Botez condamnat la închisoare

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE