Adrian Gurzău la DNA. Deputatul este acuzat de trafic de influenţă



Deputatul PMP Adrian Gurzău a venit la DNA, miercuri, fiind citat în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă legat de favorizarea societăţii Carpatica Asig, procurorii urmând să decidă dacă vor cere instanţei supreme arestarea preventivă a acestuia.

Adrian Gurzau
Adrian Gurzău

Procurorii l-au citat pe Adrian Gurzău să se prezinte la Direcţia Naţională Anticorupţie, la o zi după ce Camera Deputaţilor a avizat cererea DNA de formulare a unei solicitări de arestare preventivă a deputatului, în dosarul în care a fost pus sub acuzare în 27 septembrie. În urma deciziei deputaţilor, Adrian Gurzău nu poate fi reţinut de procurorii DNA, dar aceştia pot cere instanţei supreme emiterea unui mandat de arestare pe numele acestuia.

Deputatul Adrian Gurzău este acuzat de trafic de influenţă în dosarul privind favorizarea societăţii Carpatica Asig, în care sunt cercetaţi sub control judiciar fostului preşedinte al Consiliului de Administraţie al Carpatica Asig Angela Toncescu, Dan Hosu, soţul fostului procuror-şef adjunct al DIICOT Giorgiana Hosu, şi omul de afaceri Ion Sorin Tatu.

În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de inculpatul Marian Cătălin Cataramă, comisar şef de poliţie, şef al Serviciului de combatere a traficului cu migranţi din cadrul IGPR-DCCO, pentru acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite şi luare de mită.

Potrivit procurorilor, în perioada 8 aprilie - 1 noiembrie 2015, Angela Toncescu, în calitate de membru şi, începând din 2 iulie 2015, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, i-a promis lui Adrian Gurzău, deputat şi administrator în fapt al unei firme, care a şi acceptat promisiunea, întocmirea unui contract de prestări servicii între acea firmă, în calitate de prestator şi Carpatica Asig, în calitate de beneficiar.

"Contractul sus-menţionat a fost încheiat în data de 2 noiembrie 2015, la solicitarea şi în complicitate cu inculpata Toncescu Angela. Obiectul contractului îl constituia furnizarea, de către firma controlată de deputat, a unor servicii specializate de «relaţii clienţi, info-line, contact center vânzare şi marketing», pe o durată minimă de 5 ani", susţin procurorii.

Valoarea contractului pentru primele trei luni, "perioada pilot test", a fost stabilită la suma de 10.000 de euro plus TVA şi plătită de Carpatica Asig lunar, pentru următoarele 60 de luni valoarea contractului urmând să fie de 4.000 de euro plus TVA în fiecare lună, valoarea totală a contractului pe perioada preconizată fiind de 270.000 de euro plus TVA.

"Contractul încheiat a fost păgubos pentru Carpatica Asig SA, în contextul în care, la momentul încheierii, societatea de asigurări avea un departament compus din patru angajaţi ai societăţii, care desfăşurau activităţi similare, la costuri mult mai scăzute", mai spun procurorii.

În schimbul acestor promisiuni şi, ulterior, în schimbul încheierii contractului, începând din 8 aprilie 2015 şi până în 14 martie 2016, deputatul Adrian Gurzău ar fi susţinut că îşi exercită influenţa pe care o avea asupra unor membri din conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară, astfel încât să fie influenţat votul din Consiliul ASF pentru urgentarea procedurii de avizare a Angelei Toncescu în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Carpatica Asig şi pentru ca aceasta să nu fie sancţionată pentru nereguli constatate în activitatea anterioară.

"Totodată, deputatul Gurzău Adrian, prevalându-se de calitatea de demnitar şi de membru al Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor, şi-a traficat influenţa asupra unor membri din conducerea ASF astfel încât membrii Consiliului ASF să aprobe prelungirea perioadei de redresare pe bază de plan a SC Carpatica Asig SA, deşi prin adresa Direcţiei de supraveghere şi control - Sectorul asigurări-reasigurări din 14.07.2015, se propusese Consiliului ASF constatarea stării de insolvenţă a SC Carpatica Asig SA", au mai arătat procurorii.

Etichete: Adrian Gurzău, Adrian Gurzău trafic de influenţă, DNA, trafic de influenţă

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h