Adrian Severin confirmă că a primit oferte să candideze la Primăria Capitalei



Adrian Severin, condamnat la închisoare cu executare în primă instanţă, spune că a primit mai multe oferte, din partea unor persoane publice şi a unor formaţiuni, pentru a candida la Primăria Capitalei.

Adrian Severin
Adrian Severin

Fostul europarlamentar Adrian Severin a declarat luni, pentru AGERPRES, că a primit propunerea de a candida la Primăria Capitalei, la care se gândește "foarte serios", dar nu a dorit deocamdată să precizeze de la cine a primit propunerea.

"Am primit de la personalități ale politicii românești, pe care nu vreau să le numesc, din motive de politețe și delicatețe, propunerea de a lua în considerare candidatura mea la Primăria Bucureștiului. În acest moment reflectez la această propunere în mod foarte serios și nu în ideea că perspectiva ocupării acestei funcții mă atrage sau o consider foarte probabilă prin prisma alegerilor care vin, ci în ideea că această campanie pentru București ar trebui să cunoască și un alt fel de candidaturi și un alt fel de politică, un alt fel de limbaj și mesaj decât cel cu care ne-a obișnuit politica ultimilor ani. Pe aceste baze mă gândesc și, când voi ajunge la o concluzie, o voi face publică dacă aceasta va fi pozitivă. Dacă va fi negativă, o voi comunica doar celor care mi-au propus", a precizat Severin, fost ministru de Externe.

El a menționat că oferta privind candidatura sa la locale nu este una publică, fiind făcută în privat.

Surse din PDS au declarat, pentru Mediafax, că primarul suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, vrea să îl susţină în cursa pentru Primăria Capitalei pe fostul europarlamentar PSD Adrian Severin, urmând ca Vanghelie să îi ofere acestuia şi o funcţie de conducere în cadrul partidului său.

Marian Vanghelie şi-ar putea depune candidatura pentru primăria Sectorului 5, luni, în condiţiile în care termenul pentru depunerea dosarelor la biroul electoral expiră marţi, 26 aprilie.

Etichete: adrian severin, adrian severin primaria capitalei, ALEGERI BUCUREŞTI 2016

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE