"Aeroportul Floriilor": Târg de Florii organizat pe aeroportul Henri Coandă, luni



Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti și Muzeul Satului vor organiza luni, 25 aprilie, un târg de Florii, în noul terminal Plecări al Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

"Aeroportul Floriilor": Targ de Florii organizat pe aeroportul Henri Coanda, luni
"Aeroportul Floriilor": Târg de Florii organizat pe aeroportul Henri Coandă, luni
Foto: ziuaconstanta.ro

La Târgul "Aeroportul Floriilor", pasagerii vor putea admira măiestria meşterilor populari, care vor face demonstraţii speciale de olărit, ţesut, încondeiere de ouă, pictură de icoane pe sticlă şi pe lemn, sculptură în lemn, împletituri textile şi realizare de podoabe populare, a anunţat compania.

De asemenea, pasagerii vor putea asculta muzică populară românească şi vor fi invitaţi să deguste produse tradiţionale specifice Sărbătorilor Pascale: cozonac, pască, fructe româneşti.

Reprezentanţi ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti vor oferi pasagerilor daruri de Paşte, obiecte folclorice tradiţionale: clopuri, mărgele maramureşene, etc.

Etichete: aeroport henri coanda, florii, florii 2016

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE