Aeroportul Henri Coandă, în topul aeroporturilor europene cu cea mai mare creștere a traficului



Aeroportul Henri Coandă este prezent în topul aeroporturilor europene cu cea mai mare creştere a traficului aerian în primul trimestru.

Aeroportul Henri Coanda, in topul aeroporturilor europene cu cea mai mare crestere a traficului
Aeroportul Henri Coandă, în topul aeroporturilor europene cu cea mai mare creștere a traficului
Foto: luxapartaments.ro

Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti a fost clasat de către Airports Council International – Europe pe locul al patrulea în topul european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în primul trimestru al anului 2016, la categoria aeroporturilor cu 5 – 10 milioane de pasageri pe an, informează Compania Națională Aeroporturi București.

Pe primele patru locuri în această categorie s-au clasat aeroporturile Berlin Schoenefeld, Faro-Algarve (Portugalia), Larnaca (Cipru) și Henri Coandă București, urmat de aeroportul Porto.

În perioada ianuarie - martie, la categoria aeroporturilor cu peste 25 de milioane de pasageri pe an, clasamentul este: Istanbul Sabiha Gokcen, Dublin, Barcelona El Prat, Copenhaga și Amsterdam. La categoria 10 – 25 de milioane de pasageri/an, pe primele locuri s-au clasat aeroporturile Bonn Cologne, Alicante, Malaga, Palma de Mallorca și Atena, iar la categoria sub 5 milioane de pasageri pe an, clasamentul este: Liege (Belgia), Ohrid (Macedonia), Oostende-Bruges (Belgia), Santorini (Grecia) și Oradea.

Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti a înregistrat, în primul trimestru al anului 2016, un trafic aerian de 2.140.750 pasageri și 23.719 mișcări de aeronave (aterizări și decolări). Faţă de aceeași perioadă a anului trecut, numărul pasagerilor care au tranzitat AIHCB în februarie 2016 a înregistrat o creştere de 18,4%. Evoluţia numărului de pasageri pe Aeroportul Henri Coandă devansează semnificativ tendinţa generală de 7,8%, înregistrată la nivel european.

Aeroportul Henri Coandă a înregistrat, de asemenea, şi o creştere a numărului de mişcări de aeronave, depăşind şi la acest capitol trendul european, care a atins 4%. Astfel, în primul trimestru din 2016, numărul mişcărilor de aeronave pe AIHCB a crescut cu 10,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Etichete: aeroport, aeroport Bucureşti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE