Aeroportul Otopeni, locul 43 în UE, după numărul de pasageri



Anul trecut, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti s-a clasat pe locul 43 în Uniunea Europeană după numărul pasagerilor care îl tranzitează anual.

Greva de avertisment pe aeroportul Henri Coanda, astazi. Avioanele ar putea avea intarzieri
Grevă de avertisment pe aeroportul Henri Coandă, astăzi. Avioanele ar putea avea întârzieri
Foto: gandul.info

Potrivit datelor prezentate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), cel mai mare aeroport din România a deservit 8,26 milioane de pasageri în 2014, numărul fiind în creştere cu 8,9% faţă de 2013. Dintre aceştia, 6,4 milioane de pasageri au sosit sau plecat din/către destinaţii din UE, 1,4 milioane cu destinaţii internaţionale din afara UE, iar 497.000 de pasageri reprezintă curse interne, scrie Agerpres.

Şi în 2014 cel mai mare aeroport din UE a fost Heathrow Londra, cu un trafic de 73,4 milioane de pasageri, în creştere cu 1,4% faţă de 2013. Pe următoarele locuri se află Charles de Gaulle Paris (63,7 de milioane de pasageri), Frankfurt - Main (59,4 de milioane de pasageri), Schiphol Amsterdam (55 de milioane de pasageri) şi Barajas Madrid (41,5 de milioane de pasageri).

Cel mai mare număr de persoane care au călătorit în 2014 cu avionul s-a înregistrat în Marea Britanie (220 milioane, în creştere cu 4,5% faţă de 2013), Germania (186 de milioane, în creştere cu 3,1%), Spania (165 de milioane, în creştere cu 4,8%), Franţa (142 de milioane, în creştere cu 2,6%) şi Italia (121 milioane, în creştere cu 5,3%).

În România, aproximativ 10,9 milioane de pasageri au călătorit cu avionul în 2014, în creştere cu 8,9% faţă de 2013. Dintre aceştia, 8,86 milioane de pasageri au sosit sau plecat din/către destinaţii din UE, 1,54 milioane cu destinaţii internaţionale din afara UE, iar 502.000 de pasageri reprezintă curse interne.

Etichete: aeroport Otopeni, pasageri aeroport otopeni

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE