Afacere cu cadavrele rezultate din accidente rutiere: Câți bani făceau cei implicați



Ministerul Sănătăţii a primit sesizări privind firme de pompe funebre care erau anunţate despre accidente, de către angajaţi SMURD şi SABI, precum şi de poliţişti, înainte ca decesul să fie declarat, pentru datele transmise luând între 500 şi 600 de lei, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

Angajati SMURD si de la Ambulanta anchetati pentru coruptie
Angajați SMURD și de la Ambulanță anchetați pentru corupție

"Am primit aceste sesizări de câteva luni. Era vorba de unele firme de pompe funebre care erau anunţate despre un posibil deces înainte ca acesta să se fi produs, adică să fi fost declarat decesul de către medici", a declarat, luni, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.

Raed Arafat a precizat că, din păcate, datele proveneau de la angajaţi de la Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, Serviciul de Ambulanţă Bucureşi - Ilfov (SABI) şi poliţişti, iar aceştia primeau în schimb sume între 500 şi 600 de lei.

Secretarul de stat a mai spus că aşteaptă rezultatele anchetatorilor cu privire la acest caz. Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, Alis Grasu, a declarat, că sprijină ancheta autorităţilor, pentru rezolvarea acestui caz, cu atât mai mult cu cât faptele comise de angajaţi ai instituţiei sunt interzise prin regulamentul intern şi fişele de post. "Conducerea SABI sprijină ancheta autorităţilor competente ale statului în acest caz. Regulamentul intern şi fişa postului interzic aceste fapte", a spus Alis Grasu, potrivit Mediafax.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti şi poliţiştii au făcut, luni dimineaţă, 17 percheziţii domiciliare şi vor duce la audieri 26 de persoane, printre care agenţi de poliţie şi angajaţi de la SMURD şi Ambulanţă, acuzaţi că ar fi luat mită de la reprezentanţii unor firme de pompe funebre. Dosarul a fost constituit ca urmare a unei sesizări a Ministerului Sănătăţii, iar procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au început, în luna decembrie, urmărirea penală faţă de 26 persoane, pentru luare şi, respectiv, dare de mită, primire de foloase necuvenite şi folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, se arată într-un comunicat de presă al PTB.

Agenţii de poliţie şi angajaţii Serviciului de Ambulanţă şi SMURD cercetaţi în acest caz sunt suspectaţi că transmiteau date despre persoane decedate reprezentanţilor unor firme de pompe funebre, care îi contactau pe aparţinătorii acestora, pentru a încheia contracte de prestări servicii funerare.

"Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că învinuiţii, angajaţi ai Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), ai Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti - Ilfov (SABI) sau agenţi de poliţie din cadrul Ministerului de Interne, transmiteau, în baza unei înţelegeri prealabile, către reprezentanţi ai unor firme de pompe funebre date cu caracter personal şi medical privind persoane decedate, precum şi date privind aparţinătorii acestora (nume, adresă, număr de telefon), de care luau cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu. La rândul lor, reprezentanţii firmelor de pompe funebre, învinuiţi în cauză, contactau aparţinătorii persoanei decedate în vederea încheierii unor contracte de prestări servicii funerare", a precizat Parchetul Tribunalului Bucureşti.

În cazul în care era încheiat un contract de servicii funerare, agenţii de poliţie şi angajaţii Serviciului de Ambulanţă şi SMURD care transmiteau datele primeau mită o sumă de bani de la reprezentanţii firmelor de pompe funebre, în baza înţelegii anterioare, se mai arată în comunicatul citat.

Etichete: ambulanţă, cadavre, Ministerul Sănătăţii, percheziţii, pompe funebre, Raed Arafat, SMURD

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE