Afaceristul George Bosânceanu, condamnat definitiv la ÎNCHISOARE în dosarul de PROXENETISM



Omul de afaceri George Vergiliu Bosânceanu a fost condamnat definitiv, marţi, la şase ani de închisoare, pentru constituire de grup infracţional organizat şi proxenetism.

Afaceristul George Bosanceanu, condamnat definitiv la INCHISOARE in dosarul de PROXENETISM
Afaceristul George Bosânceanu, condamnat definitiv la ÎNCHISOARE în dosarul de PROXENETISM
Foto: ziuaconstanta.ro

Magistraţii Curţii de Apel Galaţi l-au condamnat, marţi, pe George Vergiliu Bosânceanu la un total de şase ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi proxenetism, decizia instanţei gălăţene fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.ro.

El fusese condamnat în primă instanţă, în octombrie 2014, de Tribunalul Vrancea, la zece ani de închisoare, însă Curtea de Apel Galaţi a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe şi a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în cazul lui Bosânceanu, din două infracţiuni, respectiv trafic de minori şi proxenetism, într-o singură infracţiune de proxenetism.

Potrivit DIICOT, în cursul anului 2011, George Bosânceanu, împreună cu Gheorghe Peneoasu, Marian Roșu, Bogdan Barbu, Georgică Chiciorea, Virgil Helera şi Sevghilim Şaban, au obţinut beneficii financiare substanţiale asigurând cazarea şi înlesnind practicarea prostituţiei de către cinci tinere, cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani, clienţii fiind racolaţi din rândul turiştilor din staţiunea Mamaia prin intermediul unor pliante publicitare.

Activitatea grupului se desfăşura de predilecţie în sezonul estival, dar şi în extrasezon, în hotelul Histria, care îi aparţine lui George Bosânceanu.

În acest dosar, Bosânceanu a stat în arest preventiv între 3 şi 26 aprilie 2012.

Anterior, în ianuarie 2012, omul de afaceri George Bosânceanu a mai stat în arestat preventiv, într-un alt dosar în care era acuzat, printre altele, de instigare la furt calificat şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Astfel, George Bosînceanu era acuzat că a executat fără autorizaţie de construire etajarea şi mansardarea Hotelului Histria din Mamaia, a realizat o structură din lemn la parter şi la etajele 1, 2 şi 3 şi a scări exterioare pe structură metalică pentru accesul la fiecare nivel şi a amplasat foişoare din lemn. În timpul lucrărilor de demolare a anexelor ridicate ilegal, au fost descoperite branşamente ilegale la reţeaua de electricitate, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 1.800.000 de lei, fără TVA.

Etichete: george bosanceanu, proxenetism

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE