Air France va relua, din 3 iunie, zborurile pe ruta Bucureşti - Paris



Compania aeriană Air France va relua din 3 iunie zborurile pe ruta Bucureşti-Paris, după o pauză de aproximativ două luni, în primă fază existând o singură frecvenţă pe săptămână, iar din 22 iunie cu operare zilnică, informează operatorul aerian.

Aeroportul Henri Coanda
Aeroportul Henri Coandă

"Compania aeriană Air France anunţă reluarea zborurilor între aeroportul Paris Charles de Gaulle şi aeroportul Bucureşti Henri Coandă începând cu data de 3 iunie 2020, după o pauză de aproximativ 2 luni. Zborurile sunt operate în condiţii extinse de igienă pe tot parcursul procesului de check-in, îmbarcare, derulare a zborului şi debarcare", se arată într-un comunicat al companiei remis luni.

Programul de zbor include în primă fază operarea unei singure frecvenţe pe săptămână, urmând să crească succesiv la 3, respectiv 5 zboruri pe săptămână şi să devină zilnic începând cu 22 iunie. Orarul de zbor poate suferi modificări în funcţie de deciziile autorităţilor, de nevoile pasagerilor din România şi de gradul de ocupare al zborurilor.

Până la sfârşitul lunii iunie şi sub rezerva ridicării restricţiilor de călătorie, Air France intenţionează să îşi reia treptat zborurile, cu o creştere a numărului de frecvenţe şi destinaţii.

Potrivit sursei citate, în luna iunie Air France va efectua aproximativ 15% din zborurile operate în mod normal în acest moment al anului.

"Oprirea bruscă a zborurilor, închiderea graniţelor şi impunerea unor măsuri de distanţare socială fără precedent au forţat întreaga industrie aeronautică să se adapteze unui mediu complet diferit de operare. Suntem bucuroşi că după aproximativ două luni de întrerupere a zborurilor putem relua frecvenţele de zbor spre hub-ul nostru din Paris. Am avut două luni în care am regândit modul de operare a zborurilor, în special partea de igienizare, astfel că putem spune că zborurile sunt operate în maximă siguranţă pentru pasageri", a declarat Alexandru Dobrescu, Country Manager Air France KLM Romania şi Bulgaria.

Potrivit sursei citate, toate frecvenţele incluse în noul program de zbor al Air France se vor desfăşura cu măsuri sporite de siguranţă, inclusiv asigurarea distanţării sociale la check-in, îmbarcare şi debarcare, purtarea obligatorie a măştii de protecţie în aeroport şi în aeronavă şi verificarea temperaturii pasagerilor la îmbarcare.

Compania recomandă sosirea în aeroport cu cel puţin 3 ore înaintea orei programate pentru decolare, pentru a realiza în timp util toate formalităţile de check in, verificare a bagajelor de mână şi a documentelor de călătorie. Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti va asigura montarea a 6 corturi pentru check in şi scanarea termică a pasagerilor. Pentru îmbarcare vor fi folosite doar 12 porţi, asigurând astfel distanţarea socială a pasagerilor.

"Se va implementa distanţarea fizică la bord, unde este posibil. Atunci când gradul de ocupare a unei aeronave este scăzut, va fi creat cât mai mult spaţiu posibil în jurul pasagerului, păstrând scaunele goale. Zilnic vor avea loc proceduri de curăţare a aeronavelor, cu dezinfectarea tuturor suprafeţelor care intră în contact cu pasagerii, cum ar fi cotierele, mesele, ecranele etc. Se doreşte introducerea unei proceduri specifice pentru dezinfectarea aeronavelor Air France prin pulverizarea unui produs virucid aprobat cu o durată efectivă de zece zile", arată compania.

Pentru a limita interacţiunea între echipaj şi pasageri, pe zborurile interne şi zborurile scurte în Europa, serviciile de masă şi băuturi au fost suspendate. Pe zborurile lung-curier, serviciul în cabină este limitat şi vor fi folosite produse ambalate individual.

În plus, aerul din cabină este reînnoit la fiecare 3 minute. Sistemul de reciclare a aerului la bordul aeronavelor Air France este echipat cu "filtre de aer cu eficienţă ridicată" sau filtre HEPA, identice cu cele utilizate în sălile de operaţie din spitale. Aceste filtre extrag mai mult de 99.99% dintre cele mai mici virusuri, asigurând astfel că aerul din cabină respectă standardele de calitate. Virusurile de tip coronavirus, cu dimensiuni cuprinse între 0,08 şi 0,16 micrometri, sunt filtrate prin filtrele HEPA.

Air France este o companie aeriană globală franceză, recunoscută pentru standardele ridicate de calitate.

Air France-KLM este grupul lider de piaţă pe zborurile lung-curier cu plecare din Europa. Operatorul aerian oferă clienţilor săi acces la o reţea care acoperă 314 destinaţii în 116 ţări datorită companiilor Air France, KLM Royal Dutch Airlines şi Transavia. Cu o flotă de 548 de aeronave şi 101,4 milioane de pasageri transportaţi în 2018, Air France-KLM operează până la 2.300 de zboruri zilnice, în principal prin hub-urile din Paris- Charles de Gaulle şi Amsterdam-Schiphol.

Etichete: air france, bucuresti paris, coronavirus, zboruri

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE