Al cincilea centru de transplant de celule stem din România, deschis la Spitalul Universitar



Un nou centru de transplant de celule stem, unde vor fi trataţi pacienţi cu cancer al sângelui, a fost inaugurat, luni, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Al cincilea centru de transplant de celule stem din Romania, deschis la Spitalul Universitar
Al cincilea centru de transplant de celule stem din România, deschis la Spitalul Universitar

Noul centru de transplant de celule stem, în care s-au investit 600.000 de euro, este a cincea unitate sanitară de acest fel deschisă în România, după cele de la spitalele Fundeni şi Colţea din Capitală, de la Timişoara şi Târgu Mureş.

Noua secţie pentru transplant şi pretransplant realizată în Clinica de hematologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, condusă de profesor dr. Ana Maria Vlădăreanu şi conferenţiar dr. Horia Bumbea, dispune de cinci camere sterile, dotate cu paturi electrice de terapie intensivă, staţie de monitorizare a funcţiilor vitale şi beneficiază de cel mai modern sistem de filtrare a aerului, presiune pozitivă şi flux laminar. Cele cinci camere sterile au rolul de a reduce riscul apariţiei infecţiilor.

„Credem că la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti începem, încetul cu încetul, să închidem un cerc în tratamentul afecţiunilor medicale oncologice. Următorul pas va fi includerea spitalului în programul naţional de pretransplant, de transplant de celule stem", a declarat managerul SUUB, profesor dr. Cătălin Cârstoiu, citat de Digi24.

El a mai spus că, după ce va fi încheiat contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, va începe procedura pentru angajarea asistenţilor medicali.

„Nu avem nevoie de medici, pentru că în Clinica de hematologie avem suficienţi, peste 15 medici titulari şi aproape 22 de persoane care lucrează şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie. În schimb, vom scoate la concurs aproape 20 de posturi de asistent medical", a adăugat Cătălin Cîrstoiu.

În România se fac anual aproximativ 200 de transplanturi de celule stem, dintre care peste 130 la Clinica de hematologie a Institutului Fundeni. Intervenţii de acest fel se realizează şi în spitale din Timişoara, Târgu Mureş şi Colţea din Capitală.

Etichete: cancer, celule stem, Spitalul Universitar, Spitalul Universitar de Urgență București, transplant

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE