ALEGERI BUCUREŞTI. Gabriela Firea: Sunt prima opţiune a PSD la Primăria Capitalei, dar nu singura



ALEGERI BUCUREŞTI. PSD urmează să-şi anunţe săptămâna viitoare candidaţii pentru primăriile din Bucureşti. Gabriela Firea a declarat, joi, că, în prezent, este prima opțiune pentru Primăria Capitalei, dar nu singura.

Gabriela Firea
Gabriela Firea
Foto: gandul.info

Comitetul Executiv Național al PSD va stabili candidatul PSD la Primăria Capitalei săptămâna viitoare, în urma unui nou sondaj comandat de președintele partidului, Liviu Dragnea.

"Liviu Dragnea a solicitat încă o cercetare sociologică extinsă pentru a avea rezultate complete și în weekend vom avea rezultatul acestei analize și cel mai probabil la sfârșitul săptămânii viitoare va fi convocat un Comitet Executiv Național în care aceste rezultate vor fi prezentate și analizate și pe baza lor se va lua o decizie politică. Din acel moment, vom putea să vorbim despre candidatul PSD, pentru că acum sunt prima opțiune, dar nu singura", a declarat Gabriela Firea, la  DCNEWS LIVE

Președintele PSD, Liviu Dragnea, declara, miercuri, că senatorii Eugen Teodorovici și Șerban Nicolae îşi doresc să candideze pentru Primăria Capitalei.

"Am avut la nivelul conducerii PSD un proiect, planul, strategia dl Dragnea ca președinte al PSD de a veni în fața bucureștenilor cu ce are mai valoros în acest moment ca resursă umană PSD (...) Propunerea domniei sale a fost ca miniștrii PSD din Cabinetul Victor Ponta, care au avut vizibilitate și rezultate, care sunt validați în continuare de public și au credibilitate, prin urmare și intenție de vot, nu doar notorietate, să intre în cursa pentru câștigarea primărilor de sector.

Din păcate doi dintre aceștia au declinat invitația președintelui PSD, doamna Plumb și domnul Bănicioiu. Au afirmat în cadrul BPN de luni că nu doresc să intre în această competiție, că vor să sprijine, dar într-o altă manieră. Iar domnul Orlando Teodorovici a afirmat că se mai gândește câteva zile. Mi s-a reproșat că am amânat mai mult anunțarea candidaților. Nu a fost un proiect de marketing să consumăm cât mai mult timpul din precampanie pentru a-i feri pe candidați de atacuri sau agresivități. Suntem în situația în care să reevaluăm această idee și să venim cu alte propuneri. Noi le avem deja la partid, dar din cele două trei care au venit din partea sectoarelor să mergem cu aceste propuneri în cadrul CExN de miercuri, posibil o să se schimbe ziua, și să se ia o decizie politică. În afară de Sectorul 3, unde candidatura este a domnului Robert Negoiță, în celelalte sectoare avem câte două-trei propuneri care urmează să fie validare săptămâna viitoare", a explicat Firea.

Gabriela Firea mai spune că, în cazul în care va intra în cursă, este convinsă că nu va fi o luptă ușoară: "Dacă mă întrebați personal cum mă simt, nu aș afirma copleșită, dar onorată, că PSD s-a gândit că aș putea fi și eu una dintre variantele bune pentru a intra într-o astfel de luptă, conștientizez că nu va fi o luptă ușoară, nu va fi o luptă elegantă și manierată, dar, dacă ai adevărul de partea ta și dacă viața ta a fost precum o carte deschisă, așa cum a fost și este viața mea, nu cred că se vor pune astfel de probleme, în care să fiu în dificultate".

În ceea ce priveşte primăriile de sector, Firea a spus că la sectorul 1 se doreşte sustinerea unui candidat ALDE, la sectorul 4, candidatul este Daniel Băluţă, iar la 6 - Gabriel Mutu. Robert Negoiţă va candida pentru un nou mandat la primăria sectorului 3. 



Etichete: alegeri bucuresti, alegeri locale 2016, candidat PSD Bucuresti, Gabriela Firea, psd

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE