ALEGERI LOCALE 2016. Avocatul Poporului, dat în judecată din cauza alegerilor primarilor într-un tur



ALEGERI LOCALE 2016. Avocatul Poporului a fost dat în judecată pentru "refuzul" de a sesiza CCR cu privire la neconstituţionalitatea legii alegerilor locale. Acţiunea în instanţă aparţine unui grup de patru asociaţii, care contestă alegerea primarilor intr-un singur tur.

ALEGERI LOCALE 2016. Avocatul Poporului, dat in judecata din cauza alegerilor primarilor intr-un tur (Foto click.ro)
ALEGERI LOCALE 2016. Avocatul Poporului, dat în judecată din cauza alegerilor primarilor într-un tur (Foto click.ro)

ALEGERI LOCALE 2016. Instituţia Avocatului Poporului a fost dată în judecată de patru asociaţii, reprezentante ale societăţii civile, din cauza alegerilor primarilor într-un singur tur de scrutin. 

"Societatea civilă a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională pentru controlul de constituționalitate a prevederilor privind alegerea primarilor într-un singur tur, împreună cu alte câteva prevederi din legea alegerilor locale. Din 10 decembrie 2015, când s-a depus petiţia şi a avut loc şi o audienţă, până astăzi, Avocatul Poporului a refuzat să răspunda acestei solicitări deși termenul legal de răspuns este depășit cu aproape o lună.

Astăzi, 03.02.2016, Asociația România fără ei, Fundația Eco-Civica, Asociația România Vie și Asociația Mișcarea de Rezistență de la Pungești au chemat în judecată Avocatul Poporului pentru ca instanța să îl oblige să deblocheze singura cale pe care cetățenii o au atunci când reprezentanții lor deviază grav de la principiile democratice în interes personal sau de grup. Dosarul cu numărul 753/2/2016 a intrat pe rolul Curții de Apel București", se arată într-un comunicat de presă, semnat de reprezentanţii celor patru ONG-uri.

ALEGERI LOCALE 2016.  Cele patru asociaţii susţin că "premierul desemnat Dacian Cioloș reprezintă o dezamagire majoră prin eliminarea din programul de guvernare a acestei reforme electorale":

"PSD ține cu dinții de aceste prevederi nedemocratice pentru a-și apăra privilegiile și a continua distrugerea județelor, municipiilor, orașelor și comunelor. PNL a votat acum 9 luni alături de PSD aceasta lege antidemocratică și astăzi mimează dorința schimbării legii electorale. În realitate, atât PSD cât și PNL sunt speriate de posibilitatea pierderii primăriilor și locurilor în consilii în favoarea reprezentanților onești ai comunităților locale, care care s-au săturat de corupția generalizată, impostură, nepotism și abuz.

Justiția este chemată și ea să dea extemporal la Democrație, să dea dovadă de celeritate, de rigoare și imparțialitate și să nu închidă cu lașitate societății civile ultima ușă pe culoarul spre democrație și constituționalitate."

CITEŞTE ŞI Semnarea protocolului de colaborare dintre PSD şi UNPR, AMÂNATĂ. Dragnea: "E o zi complicată" UPDATE 

Etichete: actiune in judecata, alegeri locale 2016, Avocatul Poporului, sesizare

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE