UPDATE ALEGERI LOCALE 2016. UNPR candidează fără PSD la alegerile locale. La Parlament, liste comune



UPDATE UNPR a anunțat că va candida fără PSD la alegerile locale, însă la alegerile parlamentare din toamnă cele două formațiuni politice vor avea liste comune. 

ALEGERI LOCALE 2016. Liderii UNPR au decis că vor candida singuri la alegerile locale si nu vor boicota alegerile, aşa cum social-democraţii ameninţă că vor face dacă se revine la două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Deciziile au fost luate la Braşov, acolo unde liderii UNPR au discutat şi propunerea PSD de a încheia alianțe locale.

ALEGERI LOCALE 2016. Partidul UNPR candideaza singur la alegerile locale
ALEGERI LOCALE 2016. Partidul UNPR candidează singur la alegerile locale

UPDATE Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a participat sâmbătă 30 ianuarie, la ședința Comitetului Executiv Național.
În cadrul ședinței s-a discutat despre strategia pentru alegerile locale și parlamentare din acest an.

Obiectivul UNPR pentru alegerile locale este de minim 10% din voturile românilor, conform unui comunicat al partidului.

''Avem organizații puternice în toată țara și suntem convinși că ne vom atinge obiectivul. Am discutat cu Liviu Dragnea și din punct de vedere organizatoric este mai bine ca UNPR și PSD să candideze separat pentru a maximiza șansele celor doua partide, iar în toamnă, pentru alegerile parlamentare, vom avea liste comune. La alegerile locale, acolo unde organizațiile doresc, se pot face alianțe. Fiecare organizație UNPR s-a angajat să se încadreze în ținta propusă astfel încât obiectivul la nivel național să fie atins. Avem primari redutabili, UNPR este un partid care a asigurat stabilitatea economică și politică a României'', a declarat președintele UNPR, Gabriel Oprea.

În privința modului în care se vor desfășura alegerile locale în acest an, UNPR va respecta legea alegerilor locale, votată de către toate partidele politice, ce prevede alegerea primarilor într-un singur tur.

În cadrul ședinței Comitetului Executiv Național s-a decis că UNPR va avea, din nou, de la 1 februarie, grupuri proprii la Camera Deputaților și Senat.

Președintele UNPR și-a exprimat convingerea că partidul va obține în alegeri scorul vizat: ''Avem aleși locali și candidați redutabili peste tot în țară, avem specialiști care pot să guverneze și care, în egală măsură, pot monitoriza corect și eficient activitatea Executivului''.

ALEGERI LOCALE 2016. Președintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat după Comitetul Național Executiv al partidului că, în ceea ce privește alegerile locale de anul acesta, UNPR va candida separat de PSD.

"M-am întâlnit joi cu Liviu Dragnea pentru acea alianță de stânga. Pentru a maximiza șansele celor două partide, am stabilit că vom candida singuri fiecare. În județele în care sunt echipele mai bine încheghate, se înțeleg bine, au libertatea să candideze împreună. Procentul UNPR pentru aceste alegeri locale este de minim 10%. Toți colegii noștri sunt pregătiți să atingă obiectivele stabilite", a spus Oprea, citat de realitatea.net. 

ALEGERI LOCALE 2016. Totodată, a fost dezvăluit și numele candidatului la Primăria Brașov, și anume Ion Dumitru Dumitrescu.

ALEGERI LOCALE 2016. Liderii UNPR se reunesc sâmbătă la Braşov pentru a dezbate relaţia partidului cu PSD şi strategia electorală. Discuţiile vin după ce social-democraţii au anunţat, prin vocea lui Liviu Dragnea, că din punctul de vedere al PSD alianţa cu ALDE şi UNPR din Parlament se păstrează.

Etichete: alegeri locale 2016, candidatura alegeri locale, psd, UNPR

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE