ALEGERI PRIMĂRIA BUCUREŞTI. PNL nu exclude negocieri cu Monica Macovei sau Nicuşor Dan



ALEGERI PRIMĂRIA BUCUREŞTI. Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, că nu exclude negocieri cu partidul lui Nicuşor Dan, Uniţi salvăm, sau cu cel al Monicăi Macovei, M10, pentru a maximiza şansele lui Ludovic Orban la alegerile locale şi a precizat că "vom asista la cea mai mizerabilă" campanie.

Alina Gorghiu si Vasile Blaga
Alina Gorghiu şi Vasile Blaga

ALEGERI PRIMĂRIA BUCUREŞTI. "Era foarte important să desemnezi candidatul la Capitală în mod oficial pentru a putea gândi strategia. O strategie nu se poate face fără să ştii candidatul. Acum purtăm discuţii despre cum am putea maximiza şansele lui Ludovic Orban de a câştiga. Nu exclud o variantă în care să reuşim să ne aşezăm la masă cu structuri de genul Uniţi salvăm, M10, pentru a putea agrea variantă comună", a declarat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, cătată de Mediafax.

În acelaşi timp, Alina Gorghiu a afirmat că PNL este incompatibil "cap coadă" cu liderul Mişcării Populare, Traian Băsescu.

"Nu există dialog cu cei care n-au ce căuta în politică. Deci domnul Traian Băsescu are construcţia lui pe care eu n-o desconsider, dar pentru liderul acestui partid n-am nicio apreciere. Suntem incompatibili cap coadă. În rest, nu am niciun fel de ezitare în a dialoga cu orice structură care doreşte să schimbe Bucureştiul. E o construcţie care merită să fie făcută alături de un partid puternic", a spus Alina Gorghiu.

ALEGERI PRIMĂRIA BUCUREŞTI. Gorghiu a mai spus că PNL nu are niciun candidat desemnat pentru primăriile de sectoare şi că nu exclude niciun fel de discuţii.

"În acest moment, nici nu avem candidaţii desemnaţi la sectoare. Eu nu resping niciun fel de discuţii. Dar cred că cel mai sănătos este ca acele discuţii să nu se poarte în public", a spus copreşedintele PNL.

Copreşedintele PNL a susţinut că vom asista la "cea mai mizerabilă campanie de locale".

"Nu va fi o campanie de mesaj, de proiect, de substanţă, ci una axată pe atacarea unor candidaţi. Este singura campanie pe care PSD o ştie. Aveam totuşi alte aşteptări de la PSD. Ei aleg de fiecare dată un model de campanie agresiv, mizerabil, cu atacuri la pesoană, un model care s-a dovedit a fi pierzător pentru PSD", a mai declarat Gorghiu.

ALEGERI PRIMĂRIA BUCUREŞTI. Pe de altă parte, Gorghiu a afirmat că liberalii o urmăresc cu foarte multă atenţie pe Gabriel Firea, candidatul PSD la Capitală. "Orice candidat din partea PSD este un candidat pe care n-ai cum să-l desconsideri. Eu n-am să fac greşeala pe care a făcut-o Liviu Dragnea când a vorbit de Ludovic Orban. A privi de sus la competitorul electoral nu ştiu dacă e un lucru sănătos. Eu mă uit foarte atent la orice potenţial candidat din partea PSD. Doamna Firea este un candidat bun, o urmărim cu foarte multă atenţie. Există şi un Șerban Nicolae în PSD care ar fi un candidat foarte bun pentru Capitală. Este un candidat care are emblema PSD pusă pe el, are el şi alte embleme. Rămâne de văzut ce opţiune politică pentru Capitală va face PSD", a comentat copreşedintele PNL.

ALEGERI PRIMĂRIA BUCUREŞTI. Liderul PNL a mai susţinut că nu există niciun fel de acuzaţie la adresa lui Victor Orban.

"În acest moment, nu există niciun fel de acuzaţie la adresa lui Ludovic Orban. Dacă ar fi existat chiar şi un capăt de aţă, lucrul acesta ar fi fost exploatat de PSD de 1000 de ori. Nu ne aplecăm urechea la frustrările domnului Ponta vărsate pe Facebook, noi ne concentrăm pe proiect. Una e să spui lucruri, alta e ca acele lucruri să fie justificate. Cred că e inutil apelul meu pentru o campanie civilizată", a spus Gorghiu.

ALEGERI PRIMĂRIA BUCUREŞTI. Liderul M10, europarlamentarul Monica Macovei, a precizat, miercuri, că exclude o alianţă cu PNL pentru Primăria Capitalei, în timp ce Nicuşor Dan a declarat că nu exclude dialogul cu reprezentanţii PNL, deşi este sceptic şi nu susţine candidatura lui Ludovic Orban.

"Noi excludem o alianţă cu PNL pentru Primăria Capitalei", a precizat europarlamentarul Monica Macovei, la solicitarea Mediafax.

La rândul său, Nicușor Dan, a declarat că nu exclude un dialog cu PNL, afirmând, însă, că este puţin probabil ca PNL "să vrea cu adevărat o schimbare de politică în administraţia din Bucureşti".

"Noi ne luptăm de 10 ani pentru un alt mod de a face politică, diferit de cel pe care l-a făcut toată lumea, inclusiv, PNL până acum. Credem că este puţin probabil ca PNL să vrea cu adevărat o schimbare de politică în administraţia din Bucureşti, dar, da, vom sta de vorbă, dar vrem să vedem şi programul şi oamenii, dar îmi este greu să cred că...", a declarat, la solicitarea Mediafax, preşedintele Uniunea Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan.

Etichete: alegeri locale 2016, alegeri Primaria Bucuresti, alina gorghiu, monica macovei, nicuşor dan, PNL

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE