ALEGERILE LOCALE într-un singur tur, pe masa CCR. Sesizarea, înregistrată la Curte



Curtea Constituțională a României a primit excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea alegerilor locale, ridicată la Tribunalul București, urmând ca ulterior să fie stabilită ședința de judecată în care va fi analizată, au confirmat marți pentru Agerpres oficiali ai CCR.

ALEGERI LOCALE 2016
ALEGERI LOCALE 2016

UPDATE Judecătorii Curţii Constituţionale se întrunesc joi pentru a stabili data la care se vor pronunţa asupra sesizării de neconstituţionalitate a două articole din Legea alegerilor locale, unul dintre ele vizând desemnarea primarilor prin alegeri într-un singur tur de scrutin.

Excepția înregistrată la CCR vizează, potrivit surselor citate, prevederile art. 50 alin. 2 și art. 101 alin. 2 și 3 din Legea 115/2015 privind alegerile locale.

O instanţă a Tribunalului Bucureşti a decis sâmbătă să admită o excepţie de neconstituţionalitate ridicată asupra a două articole din Legea alegerilor locale, printre care şi cel prin care s-a stabilit alegerea primarilor într-un singur tur.

Judecătoarea Luminiţa Calciu, de la Tribunalul Bucureşti, a decis sâmbătă, să trimită la Curtea Constituţională o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de candidatul independent A.A.L. la funcţia de primar general al Capitalei.

A.A.L. şi-a depus candidatura la Biroul Electoral Municipal Bucureşti pe 13 aprilie, iar două zile mai târziu aceasta i-a fost respinsă, pe motiv că, în loc de 18.000 de semnături de susţinere, a depus o listă cu doar trei semnături.

Etichete: alegeri locale, alegeri locale CCR, alegeri locale un tur, CCR

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h